Campania națională de donare de sânge „Din inimă pentru România”

Tineretul Național liberal România lansează campania națională de donare de sânge „Din inimă pentru România”.

În Banatul de Munte cărășenii sunt așteptați sâmbătă 29 ianuarie 2022, între orele 8:00 și 12:00, la Centrul de Transfuzie Sanguină Reșița.
„Pandemia a condus la o scădere de 20% a numărului de donatori față de anul 2019. Bolnavii cronicii, pacienții oncologici și toți cei care au nevoie îngrijire medicală non-Covid, au fost lipsiți în acești doi ani, de spații corespunzătoare tratamentelor, de cadre medicale și iată, acum vedem că și de transfuziile de sânge pentru că o consecință a fost scăderea numărului de donatori. Motivul este evident: cu toții ne-am concentrat atenția către efectele pandemiei. Mă bucur să fiu parte din acest proiect, alături de colegii mei, și îi invit pe toți cărășenii care pot și doresc să ni se alăture. E un gest mic pe care putem să il facem, dar care poate salva vieți”, a transmis Andra Stroe, Președinte TNL Caraș-Severin
Orice persoană care este sănătoasă, într-o stare bună fizică și psihică și care nu a suferit intervenții chirurgicale în ultimele 6 luni, poate dona sânge. Donatorul trebuie să aibă vârsta între 18-60 de ani și o greutate minimă de 50 kg. În cazul unei administrări recente a unei doze de vaccin, se poate dona după 7 zile de la vaccinarea cu Pfizer / Moderna și 30 de zile după vaccinarea cu Johnson&Johnson.

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *