În Roma antică, gladiatorul era un bărbat (de obicei sclav) care se lupta în arenă cu un alt gladiator sau cu fiare sălbatice spre deliciul audienței. Denumirea provine de la sabia romană gladius, gladiator însemnând inițial „luptător cu sabia”.

Soarta celui cu care se lupta era decisă de publicul amfiteatrelor sau arenelor de luptă, aceștia exprimându-și dorința de a îl lăsa în viață pe gladiatorul învins ridicând degetul mare în sus și dorința de a fi omorât de gladiatorul victorios lăsând degetul mare în jos. Gladiatorii aparțineau unei școli de gladiatori conduse de un Lanista roman. Acolo aceștia învățau scrima și arta sabiei. Gladiatorii care își redobândeau libertatea se numeau rudiari (în latină rudiarius).

Gladiatorii erau de mai multe naționalități: traci, samniți, germani, etc. Imperiul Roman a atacat mai multe popoare, locuitorii acelor popoare erau adesea luați sclavi sau gladiatori.

Cel mai vestit dintre gladiatori este considerat de către istorici a fi Spartacus, omul care a luptat alături de aproape 100.000 de sclavi pentru a recăpăta libertatea și independența acestora.

Gladiatorii erau fără îndoială cele mai mari superstaruri din perioada Imperiului Roman. Admiraţi şi temuţi în egală măsură, luptele lor aduceau în arenele imperiale cei mai importanţi oameni ai vremii.

Spre deosebire de atleţii moderni, care au o alimentaţie bogată în proteine, gladiatorii romani aveau o dietă bazată pe cereale şi consumau „băuturi pentru sportivi” făcute din oţet şi cenuşă, arată un studiu recent publicat în jurnalul Plos One.

Studiind colagenul din oasele găsite într-un cimitir din epoca romană, cercetătorii de la MedUni – Viena au confirmat că alimentaţia gladiatorilor era practic vegetariană, aşa cum afirmau unele surse istorice.

Au fost analizate 53 de schelete, dintre care 22 aparţineau unor gladiatori. Oasele au fost găsite într-un cimitir datând din secolul al II-lea e.n., din oraşul Ephesos (aflat pe teritoriul de azi al Turciei) care era, pe atunci, capitala provinciei romane Asia (Asiana) şi avea peste 200.000 de locuitori.

Cercetătorii au studiat raportul unor izotopi stabili de carbon, azot şi sulf, care dau indicii asupra alimentaţiei, precum şi raportul dintre nivelul de stronţiu şi cel de calciu, care arată cât de mare a fost proprţia alimentelor de origine vegetală consumate de-a lungul vieţii.

În texte vechi există informaţii conform cărora gladiatorii ar fi avut o alimentaţie specială, compusă din cereale şi leguminoase, fiind numiţi „hordearii” – „mâncători de orz”.

Cercetările specialiştilor de la MedUni au confirmat că gladiatorii consumau, ca bază a alimantaţiei, grâu şi orz, unii dintre ei mâncând şi leguminoase; mâncau, de asemenea, ovăz şi fructe uscate şi nu consumau carne.

Rezultatele mai sugerează că aceşti luptători consumau o băutură „energizantă” făcută din oţet şi cenuşă de plante; cenuşa de plante, cu un conţinut mare de minerale, fortifica organismul şi ajuta la vindecarea leziunilor oaselor. Şi sportivii de azi iau suplimente de calciu şi magneziu pentru a ajuta la recuperarea după efort, au explicat cercetătorii.

Contrar modului în care şi-i reprezintă mulţi, gladiatorii nu ar fi fost zvelţi şi musculoşi, ci mai graşi decât atleţii de azi, astfel încât stratul de grăsime să-i ferească de răni grave.