Cerul s-a rupt peste Banatul Montan. Inundații și copaci căzuți în Caraș-Severin


Avertizările meteorologilor s-au adeverit. A plouat torenţial peste Banatul Montan. Ploaia a lovit prima data Clisura Dunarii, apoi Valea Almăjului și zona Reșița. În urma ploilor mai multe gospodării au fost inundate iar câțiva copaci au fost doborâți de vânt.
Cerul s-a rupt peste Banatului Montan. La Pojejena și în Valea Almăjului la Lăpușnicu Mare, apa strânsă de pe dealuri și munți, a venit peste sate și a inundat mai multe case. Apa a crescut în câteva minute așa de mult încât a intrat în gospodăriile localnicilor. Ploile căzute luni după-amiaza au făcut prăpăd în localitatea Pojejena, acolo unde mai multe gospodării au fost inundate în urma precipitațiilor abundente care au căzut luni după-amiaza. Oamenii au intervenit cu ce au avut la îndemână să-și apere casele.
O ploaie de jumătate de oră, cu tunete, fulgere și vânt puternic, s-a abătut și peste comuna Lăpușnicu Mare.
La Reșița, autoritățile au emis avertizare de cod roșu prin serviciul roAlert. Ploaia nu a ținut decât vreo 20 de minute, timp în care din fericire, canalele și-au făcut datoria și au preluat apa căzută din cer.
În urma fenomenelor meteo periculoase, înregistrate la nivelul județului Caraș-Severin, pompierii militari cărășeni au intervenit de urgență, cu mijloacele din dotare, pentru evacuarea apei care a inundat curțile și gospodăriile a 6 case și a pasajului TMK, din municipiul Reșița. De asemenea, două echipaje de pompieri militari cu două autospeciale au intervenit, pe raza localității Radmina și a municipiului Reșița, pentru degajarea a 2 copaci căzuți pe partea carosabilă a drumului. În urma producerii acestor fenomene meteo periculoase, nu au fost inregistrate victime sau pagube materiale importante”, au transmis reprezentanții ISU Semenic.
În continuare, județul Caraș Severin este sub cod de avertizare de vreme rea și pericol de inundații urmare a scurgerilor de pe versanți.

Post Author: Cristian Bistriceanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *