Un gest de omenie din partea unui polițist rutier, pe DN6, în județul Caraș-Severin

O intervenție care nu s-a încheiat cu o amendă sau cu un dosar penal, ci cu un gest de solidaritate și omenie.

Incidentul a avut loc pe DN6 – E70, în afara localității Mehadia, unde un polițist din cadrul Compartimentului Rutier al Poliției Stațiunii Băile Herculane, aflat în misiune pentru siguranța traficului, a observat un autoturism tras pe marginea drumului, în urma unei pene de cauciuc.

La bordul mașinii se aflau două femei în vârstă, care nu puteau remedia singure problema. Fără să stea pe gânduri, agentul de poliție a oprit, a luat uneltele necesare și, în ciuda ploii, le-a schimbat roata, ajutându-le astfel să își continue călătoria în siguranță.

Un gest simplu, făcut fără ezitare și fără să aștepte vreo recompensă, dar care a însemnat enorm pentru cele două femei.

Întâmplarea demonstrează că, dincolo de atribuțiile de serviciu și de uniformă, polițiștii sunt, înainte de toate, oameni, iar uneori cele mai importante intervenții nu se măsoară în sancțiuni, ci în gesturi de solidaritate și bunătate.

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *