
Cleopatra Stratan pășește alături de Vagabundo pe tărâmul afro house, aruncând o primă lance către scena festivalurilor internaționale. „El Ritual” se numește prima lor colaborare și este o piesă care mizează pe ritm și refren pentru a cuceri audiența.
„El Ritual” este produsă de Vagabundo, tot el semnând și versurile. Piesa este lansată împreună cu un videoclip regizat de Rimenescu, în care Cleopatra Stratan fură toate privirile.
