Controale pentru combaterea depozitării ilegale a deșeurilor


Controale în tot județul pentru combaterea depozitării ilegale a deșeurilor. Polițiștii din Caraș-Severin, împreună cu Garda de Mediu, au verificat 14 locații, peste 100 de mașini și au aplicat opt sancțiuni. În mai multe zone au fost descoperite depozite ilegale de moloz și materiale plastice.

 

Acțiuni de amploare pentru prevenirea și combaterea depozitării ilegale a deșeurilor, în Caraș-Severin!

Timp de zece zile, între 23 septembrie și 2 octombrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, împreună cu reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu, au făcut verificări în mai multe zone din județ.

Au fost controlate 14 locații, legitimate 150 de persoane și verificate 109 autovehicule.

În urma controalelor, oamenii legii au aplicat opt sancțiuni contravenționale și au transmis două informări către autoritățile administrației publice locale.

Cele mai multe probleme au fost descoperite în municipiul Caransebeș. Aici, polițiștii au identificat două terenuri pe care erau depozitate ilegal deșeuri provenite din construcții.

Proprietarii terenurilor au fost identificați și somați de Garda de Mediu să curețe zonele în termen de 15 zile și să transporte deșeurile în spații autorizate.

Și în Oțelu Roșu și în zona Glimboca au fost descoperite deșeuri din construcții și materiale plastice. Pentru aceste situații, inspectorii de mediu au dispus măsuri de remediere.

La Reșița au fost identificate alte patru locații în care au fost abandonate deșeuri. În aceste cazuri, autoritățile urmează să stabilească cine sunt autorii sau proprietarii terenurilor.

Polițiștii și reprezentanții Gărzii de Mediu atrag atenția că abandonarea deșeurilor pe terenuri virane, la marginea drumurilor sau în apropierea cursurilor de apă este interzisă și se sancționează.

De asemenea, proprietarii terenurilor au obligația de a-și igieniza și împrejmui proprietățile, pentru a preveni transformarea acestora în depozite ilegale de gunoi.

Autoritățile le recomandă cetățenilor să depoziteze deșeurile doar în spații special amenajate și să apeleze la operatori autorizați.

Persoanele care observă abandonarea ilegală a deșeurilor sunt încurajate să sesizeze de îndată autoritățile competente.

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *