
Polițiștii din Caraș-Severin desfășoară, în această lună, acțiuni pentru creșterea siguranței participanților la trafic cu două roți.
Pe parcursul lunii octombrie, polițiștii rutieri și cei din cadrul structurilor Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin desfășoară controale și activități preventive dedicate participanților la trafic care folosesc motociclete, mopede, biciclete sau trotinete electrice.
Acțiunile au ca scop prevenirea accidentelor și reducerea riscurilor la care sunt expuși cei care se deplasează pe două roți.
Polițiștii verifică respectarea regulilor privind iluminarea și vizibilitatea vehiculelor, echiparea corespunzătoare a motocicliștilor, poziționarea pe partea carosabilă, efectuarea manevrelor în condiții de siguranță, respectarea priorității și a limitei legale de viteză.
În paralel, oamenii legii desfășoară activități de informare și conștientizare, atât în rândul conducătorilor vehiculelor pe două roți, cât și al celorlalți participanți la trafic.
Polițiștii atrag atenția că atenția, respectarea regulilor și conduita preventivă sunt esențiale pentru evitarea accidentelor.
Acțiunile se desfășoară în perioada 1–31 octombrie, pe întreg teritoriul județului Caraș-Severin.
