Coșurile de fum necurățate, improvizate sau defecte constituie un real pericol pentru casa și familia dumneavoastră

Sistemele de încălzit defecte, improvizate și nesupravegheate, precum și coşurile de fum defecte, necurăţate sau amplasate în apropierea materialelor combustibile, reprezintă una dintre principalele cauze de producere a incendiilor.

În multe cazuri, până la sosirea pompierilor, focul cuprinde o mare parte a locuinţelor sau anexelor.

O intervenţie în cel mai scurt timp asupra incendiului când acesta nu s-a extins reduce considerabil pagubele, iar acest lucru se poate realiza printr-o dotare minimă cu mijloace de primă intervenţie, cum ar fi stingătoare sau găleţi cu apă.

Pentru creşterea gradului de protecţie a gospodăriilor şi pentru a preveni unele situaţii neplăcute cu consecinţe grave, cetăţenii trebuie să conştientizeze că ei sunt primii responsabili în a-şi proteja locuinţele şi bunurile.

Deci, având în vedere că în perioada sezonului rece, multe dintre incendiile care se produc la locuințe sunt cauzate de utilizarea coşurilor de fum defecte sau necurăţate, pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente negative, trebuie să:
-verificaţi cu grijă sobele, canalele şi coşurile de evacuare a fumului,
-curăţaţi coşurile de funinginea depusă
-nu utilizaţi benzină, motorină sau alte substanţe uşor inflamabile pentru aprinderea focului în sobe;
-amplasaţi sobele la distanţe sigure de materiale combustibile şi evitați aşezarea acestora direct pe parchet, podele laminate sau alte materiale combustibile;
-montaţi pe pardoseală, în faţa uşii de alimentare cu combustibil, o bucată de tablă
-nu introduceţi în sobe lemne mai mari decât focarul, nu lăsaţi uşa de la focar deschisă şi nu supraîncălziţi sobele.

De asemenea:
-Este interzisă utilizarea reşourilor, radiatoarelor, sobelor metalice sau de teracotă dacă sunt defecte, improvizate sau amplasate în locuri care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
-Urmăriţi ca sobele să nu se încălzească peste măsură
-Nu racordaţi la acelaşi canal de fum un număr mai mare de focare decât cel admis
-Nu lăsaţi focul în sobe fără supraveghere sau în grija copiilor;

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă fiipregatit.ro.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *