Răul de mișcare sau kinetosis este o tulburare medicală care afectează unele persoane atunci când sunt supuse la mișcare, în timpul călătoriei cu un mijloc de transport.

În timpul călătoriei, indiferent de vehicul, receptorii echilibrului din urechea internă percep în permanență poziția corpului, sesizează mișcarea (un balans) și transmit informațiile către creier. Receptorii vizuali, la rândul lor, sesizează poziția corpului, de aparentă imobilizare și transmit creierului informația.

Cele două informații contradictorii ajung la creier și apare un conflict de informații la acest nivel, iar organismul este derutat. Din cauza lipsei de sincronizare, în organism se declașează un semnal de eroare, un reflex de stress la nivelul anumitor receptori antihistaminici care apare sub forma unei indispoziții cu intensitate variabilă.

Răul de mișcare se manifestă prin mai multe semne și simptome: paloare, înroșirea fetei, greață, diaforeză (transpirație rece abundentă), senzație de frig (frisoane), dureri de cap, hipomotilitate gastrică, vărsături, modificări cardiovasculare și endocrine, somnolență, apatie, leșin.

Severitatea simptomelor este variată, de la un disconfort minor și până la prostrație (stare patologică de totală indiferență fată de ceea ce se petrece în jur, cauzată de oboseala excesivă a nervilor), și vărsături continue ce duc la deshidratare.

Deşi senzaţia de rău de maşină poate fi neplăcută, acesta poate fi un indicator al unui creier sănătos.

În cadrul unui studiu, răul de maşină a fost asociat cu răspunsul creierului la senzaţia de otrăvire. Cercetătorii au afirmat că atunci când ne aflăm în maşină creierul primeşte mesaje contradictorii despre mediul înconjurător, similar cu efectele otrăvirii. Vomitatul este cea mai uşoară metodă prin care organismul poate elimina neurotoxinele şi otrava.

Experţii consideră că răul de maşină sau răul de mişcare se datorează faptului că oamenii au început recent să călătorească cu maşini, autobuze sau bărci, iar creierul nostru nu s-a adaptat total.

Deşi călătorim cu maşina toate simţurile trimit către creier mesajul că trupul este staţionat. În acelaşi timp, creierul ştie că ne mişcâm în spaţiu cu o anumită viteză, datorită senzorilor de echilibru ce se regăsesc în urechea internă.

Lichidul din tuburile senzorului de echilibru începe să se mişte, indicând că trupul se mişcă, dar în acelaşi timp este nemişcat Talamusul este cel care analizează informaţia, însă uneori ajunge la concluzia că organismul a fost otrăvit. ,,Dacă creierul devine confuz, el va tranmite un semnal de alarmă, preventiv,” a declarat neurologul Gean Burnett, de la Universitatea Crdiff din Marea Britanie. Privitul pe fereastră poate ajuta deoarece asigură creierul că de fapt corpul se mişcă. Cititul unei hărţi sau al unei cărţi poate convinge creierul că trupul este staţionat.

Cercetătorii nu au reuşit să înţeleagă de ce acest fenomen este resimţit doar de unele persoane, o posibilă supoziţie ar fi linia ereditară.