De ziua ei, ANTONIA le-a oferit cadou fanilor o piesă sensibilă, de suflet “În oglindă” | Lyrics Video

ANTONIA și-a sărbătorit ziua de naștere și le-a oferit cadou fanilor o piesă înduioșătoare, sensibilă și inspirată din viața artistei.

“În oglindă” este o piesă compusă de Denis Roabeș (The Motans), Antonia și Marco & Seba și produsă de ei.

“M-am deschis cel mai mult față de fani, de public prin piesa aceasta, am dat o bucațică din intimitatea mea. Mie nu prea îmi place să comentez despre acest subiect, pentru că sincer, nici nu este necesar, dragostea mamei pentru copilul său este evidentă și nu trebuie să mă explic. Nu am mai prea vorbit despre subiectul acesta în ultima vreme. Piesa „În oglindă” arată tot ceea ce simt pentru ea și este cea mai frumoasă piesă scrisă pentru mine, pentru că este despre fiica mea.

Îl admir foarte mult pe Denis Roabeș, este foarte talentat, este foarte poetic. M-a ascultat la studio la sesiune, i-am vorbit despre Maya, fetița mea, și despre ceea ce simt și el a transformat totul într-un singur cântec. A reușit să transmită tot ceea ce simt eu prin muzică. Și îi mulțumesc din tot sufletul. Plâng de fiecare dată când o ascult. Le mulțumesc lui Denis (The Motans) și Marco&Seba pentru această piesă”, a spus ANTONIA.
Lyrics video-ul cu care s-a lansat piesa a fost regizat și montat de Urs, filmat de Cercel Lazăr, iar producția video Loops Production.

Post Author: www.banatfm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *