„Ei sunt eroii noștri! Prin ochii voștri, ne faceți să vedem această lume cu adevărat mai frumoasă!”

Copiii cu nevoi speciale din cadrul Centrului Școlar de Educație Incluzivă PRIMĂVARA din Reșița au avut parte de o surpriză din parte jandarmilor cărășeni.

Jandarmii le-au oferit micuților o demonstrație de apărare împotriva răufăcătorilor, dar și ocazia să încerce mașinile și ATV-urile folosite în timpul misiunilor. Momentul cel mai îndrăgit a fost, așa cum era de așteptat, exercițiul la care au participat trei câini de serviciu, iar la final, toți cei prezenți au făcut poze cu ei.

Ziua s-a încheiat cu o excursie la una dintre cele mai frumoase cascade din România, Cascada Bigăr, iar copiii împreună cu părinții au primit un prânz cald și desert la Restaurantul Bigăr.

Totul în cadrul proiectului „Ei sunt eroii noștri”!

„La finalul acestei zile pline de bucurie sinceră și zambete largi, aveam să învățăm că, de fapt, ei sunt eroii noștri. Pentru că ei au învățat să recunoască miracolele în lucrurile normale care se întamplă în fiecare zi, dar cu care noi suntem prea obișnuiți încat să le mai vedem. Mulțumim, copii, pentru că, prin ochii voștri, ne faceți să vedem această lume cu adevărat mai frumoasă!”, transmit reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean.

 

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *