Horia Brenciu și Theo Rose revin în atenția ascultătorilor cu o nouă colaborare – „Cel mare tare refren”

Horia Brenciu și Theo Rose revin în atenția ascultătorilor cu o nouă colaborare – „Cel mare tare refren” – o baladă sensibilă despre frumusețea iubirii.

În 2022, Horia Brenciu și Theo Rose lansau „Dacă ai ști”, o piesă plină de emoție și sensibilitate. Acum, patru ani mai târziu, continuă povestea muzicală cu „Cel mai tare refren”. Cântecul are în centru tot tema iubirii, scoasă în evidență mai ales de versul „Iubesc, am curaj și mă tem” al poetului Adrian Păunescu. Restul textului a fost scris de Marius Văduva, Horia Brenciu și Alina Eremia, iar compoziția muzicală este semnată de Horia Brenciu și Marius Văduva.

În lumina acestei lansări, Theo Rose a scris un mesaj emoționant pe platformele de socializare:

„Horia Brenciu mă sună din când în când și-mi spune că are un cântec pentru noi. Știu că poate părea că iau orice formă de muzică ajunge la mine și o cânt, dar nu e așa. Cânt doar ceea ce simt că mi se potrivește, iar piesa asta are ceva pur și jucăuș, într-un stil pe care unii îl consideră astăzi învechit… mie îmi place. Și-mi place și tăicuțul meu, Horia. E un om bun și m-a văzut întotdeauna mai mult decât am fost. Iar pentru asta, telefonul meu va fi mereu deschis pentru el.”

Post Author: Lucian Dunăreanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *