Ianis Doană revine în Banat și va juca pentru Poli Timișoara


Tânărul mijlocaș reșițean, Ianis Doană, transferat în această vară de Dinamo după perioada petrecută la CSA Steaua, va evolua la Poli Timișoara, formație care își propune promovarea în Superligă. Dinamo și-a păstrat însă opțiunea de a-l readuce în lot.

Fotbalistul reșițean Ianis Doană va evolua în noul sezon pentru Politehnica Timișoara. Deși la începutul acestei veri a fost transferat de la CSA Steaua la Dinamo București, tânărul mijlocaș a ajuns acum la un acord cu formația pregătită de Dan Alexa. Dinamo și-a păstrat însă opțiunea de a-l readuce în lot pe viitor.

În vârstă de doar 18 ani, Ianis Doană este un produs al academiei CSM Reșița, club la care a făcut pasul spre fotbalul de seniori. După evoluțiile apreciate din Liga a II-a, a ajuns la CSA Steaua, unde în sezonul trecut a înscris trei goluri și a oferit patru pase decisive.

Până acum, mijlocașul ofensiv a strâns 53 de meciuri în Liga a II-a și cinci goluri marcate, iar prestațiile sale i-au adus convocări și la reprezentativele de juniori ale României, la categoriile U18 și U19.

Entuziasmat de revenirea în Banat, Ianis Doană spune că principalul său obiectiv este să contribuie la promovarea Politehnicii în Superligă și abia așteaptă să evolueze în fața suporterilor alb-violeți.

Conducerea clubului timișorean consideră transferul o investiție importantă pentru viitor. Directorul general Dinu Bara afirmă că Ianis Doană este unul dintre tinerii jucători pe care se bazează noul proiect al Politehnicii, construit cu obiectivul revenirii în prima ligă.

„Bun venit, Ianis! Talentatul mijlocaș bănățean Ianis Doană, în vârstă de 18 ani, a semnat cu Poli!” – este mesajul transmis de Politehnica Timișoara pe pagina de socializare.

„Mă bucur că am venit la Timișoara și am venit pentru a ajuta echupa cât mai mult iar la final, să ne îndeplinimi principalul obiectiv – promovarea ăîn prima ligă.” – a spus Ianis Doană.

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *