Încă 3 incendii de vegetație uscată au avut loc în Caraș-Severin

Pompierii cărășeni au acționat, din nou, pentru stingerea mai multor incendii de vegetație din mai multe părți ale județului.

Mai exact, aceștia au intervenit pentru stingerea a 3 incendii izbucnite la vegetație uscată, în urma cărora au ars 3 ha de teren.

Incendiile s-au manifestat în localitățile Reșița, Ezeriș și Lăpușnicel.

În cazul arderii necontrolate de la Lăpușnicel, flăcările au cuprins și un imobil nelocuit, care a fost afectat în proporție de 90%, pe o suprafață de aproximativ 60 mp.

Cauza probabilă de producere a acestora a fost utilizarea focului deschis în spații deschise.

Reamintim cetățenilor că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor este STRICT INTERZISĂ!

Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei.

În continuare, pompierii militari cărăşeni rămân la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea de ajutor persoanelor aflate în dificultate.

De asemenea, informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă fiipregatit.ro.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *