Infectările cu COVID-19, cresc în Caraș-Severin! Din fericire nu a fost raportat nici un deces, dar alți 52 de cărășeni s-au infectat și 4 persoane s-au reinfectat cu virusul!


În Caraș-Severin 52 de cărășeni s-au infectat cu COVID-19 în ultimele 24 de ore, și 4 persoane s-au reinfectat cu virusul. Ceea ce înseamnă că bilanțul infectărilor este de 19.675, iar cel al deceselor este de peste 1.100, mai exact 1.161.
În spitale, 49 de cărășeni se luptă cu boala, dintre care 9 în stare mai gravă pe ATI la Reșița, 10 la Caransebeș.
În carantină se află acum peste 600 de persoane, iar în izolare peste 400.
În ultimele 24 de ore au fost recoltate peste 260 de teste și tot în ultima zi, și 108 de persoane au fost testate cu teste rapid.

Rata de infectare în Caraș-Severin este acum de 1,18 la mie.

Cea mai mare rată de incidență se înregistrează la Coronini, cu 12, 52 la mie, după care la Domașnea, cu 5,64 la mie, la Constantin Daicoviciu, cu 5,04 la mie, la Ciclova Română cu 3,71 la mie și la Grădinari cu 3,5 la mie.
De asemenea, campania de vaccinare continuă, iar populația este așteptată la centrele de vaccinare pentru a se imuniza.

În județ, de la debutul campaniei de vaccinare anti COVID și până în prezent s-au primit in total peste 218.000 de doze de vaccin și s-au administrat în total peste 203.000 de doze.
Amănunte despre situația COVID 19 din ultimele 24 de orene oferă purtătorul de cuvânt al DSP Caraș-Severin.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate peste 3500 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 592 la linia TelVerde.

Până acum, la nivel global s-au înregistat, de la începutul pandemiei, peste 290.600.000 de cazuri confirmate și peste 5.400.000 de decese.

Reamintim că Ministerul Afacerilor Interne a pus la dispoziție o linie TELVERDE (0800.800.165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară. Apelurile sunt repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
Oamenii trebuie să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE –0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00.
De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Reamintim că toate datele sunt oficiale și sunt transmise de către Grupul de Comunicare Strategică și Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin!

Facebook Notice for EU! You need to login to view and post FB Comments!

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *