Întâlnire în cadrul programului Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării

Daniel Surdu, secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a participat la un eveniment organizat în cadrul programului privind Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării. Evenimentul s-a desfășurat în Slovenia, la Maribor.

 

În urma invitației primite din partea coordonatorilor din cadrul Programului -privind Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării. Sau European Union Strategy for the Danube Region, Daniel Surdu, secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a participat la un eveniment organizat în Maribor, în Slovenia, alături de echipele DSP, din Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, pe care le coordonează.
Despre eveniment,Daniel Surdu a precizat ’’Un rol important deja a fost acordat tinerilor, prin constituirea Danube Youth Council, contribuția tuturor urmează să se regăsească în viitoarele inițiative, activități și proiecte din cadrul strategiei.

Propunerile și ideile prezentate în această sesiune, în strategia fiecărei arii prioritare din Regiunea Dunării, cât și la nivelul altor strategii macroregionale, vor contribui mult la întărirea cooperări teritoriale și a dezvoltării regionale’’.

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *