Ioana Ignat lansează piesa și videoclipul „Better Alone” alături de artistul nigerian Zubi

Ioana Ignat lansează piesa și videoclipul „Better Alone” alături de artistul nigerian Zubi. Melodia vorbește despre momentul în care încetezi să mai alergi după validare și realizezi că poți străluci și singur.

„Better Alone” nu s-a născut dintr-o colaborare planificată. Ioana Ignat avea deja ideea și mesajul melodiei — o poveste despre puterea pe care o descoperi în tine. Piesa a ajuns apoi la producătorul Iordan Adrian, care a simțit imediat că sound-ul cere o energie fresh, internațională și diferită. Așa a apărut ZUBI.

Originar din Nigeria și cunoscut pentru hitul global „Sugar”, ZUBI a primit piesa și s-a conectat instant cu vibe-ul ei. I-a plăcut atât de mult încât și-a scris rapid partea lui, iar colaborarea s-a legat natural.

Așa a luat naștere piesa „Better Alone”, care îmbină sensibilitatea Ioanei Ignat cu energia relaxată și magnetică a lui ZUBI. Beat-ul cu influențe reggae-pop, refrenul memorabil și atmosfera cinematică transformă piesa într-un soundtrack perfect pentru vară, drumuri lungi și momente în care alegi să te pui pe tine pe primul loc.

„Better Alone” vorbește despre o superputere. Despre acel moment în care încetezi să mai alergi după validare și realizezi că poți străluci și singur.

Post Author: Lucian Dunăreanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *