Lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat, modificată… Austria și Croația intră în zona roșie!

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de joi, noua listă a țărilor cu risc epidemiologic ridicat, dar și noi reguli de aplicare a carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din aceste țări.

Astfel în zona galbenă au intrat din zona roșie, în urma scăderii ratei de incidență: Grecia, Cipru, Norvegia, Liechtenstein, Kazahstan, Azerbaidjan, Jamaica, Fiji, Sri Lanka și Jersey.
Din zona verde, au trecut în zona galbenă, în urma creșterii ratei de incidență: România, Slovacia, Luxemburg, Groenlanda, Canada și Singapore.
În zona verde au intrat: Portugalia, Islanda, Japonia, Monaco, Liban, Irak, Timorul de Est și Insulele Virgine Britanice.
În zona roșie au intrat: Austria, Croația, Letonia, Bosnia Herțegovina, Noua Caledonie, Gibraltar, Saint Vincent și Curacao.
Autoritățile române au modificat limita de vârsta de la care copiii sunt exceptați de la măsura carantinării și obligativității prezentării unui test RT-PCR, de la 6, la 12 ani.
Copiii de până în 12 ani sunt exceptați de la carantină la venirea din state aflate în zonele galben și roșu.
Totodată, Guvernul a adoptat o hotărâre potrivit căreia nu mai este nevoie de testarea copiilor cu vârste între 6 și 12 ani în localitățile în care accesul la mai multe activități se face în baza certificatului verde.Lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat va intra în vigoare din data de 26 septembrie, la miezul nopții.
Lista completă a țărilor cu risc epidemiologic ridicat poate fi vizualizată pe site-ul Comitetului Național pentru Situații de Urgență.

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *