Lucrări de modernizare a Corpului C al Colegiului Național „Mircea Eliade” din Reșița


Au început lucrările de modernizare a Corpului C al Colegiului Național „Mircea Eliade” din Reșița, printr-o investiție de peste 18,7 milioane de lei.

 

O nouă investiție importantă în infrastructura educațională din Reșița a intrat în etapa de execuție. Au început lucrările de reabilitare și dotare a Corpului C al Colegiului Național „Mircea Eliade”, fosta Școală Gimnazială numărul 12, situată pe strada Măcinului, numărul 3.

Proiectul vizează consolidarea clădirii, reabilitarea termică și funcțională, modernizarea instalațiilor electrice, sanitare și de încălzire, precum și reamenajarea spațiilor interioare și exterioare. Totodată, vor fi îmbunătățite condițiile de acces pentru persoanele cu dizabilități, iar unitatea de învățământ va fi dotată cu mobilier nou, echipamente IT și materiale didactice moderne.

Valoarea totală a investiției se ridică la peste 18 milioane 790 de mii de lei, din care aproximativ 18 milioane 180 de mii de lei reprezintă finanțare nerambursabilă din fonduri europene și de la bugetul de stat, prin Programul Regional Vest 2021–2027.

Contractul de lucrări, în valoare de peste 11 milioane de lei, fără TVA, va fi executat de asocierea formată din companiile Cristicons, Electro Eurostar și Calor Grup.

Prin această investiție, administrația locală urmărește să ofere elevilor și cadrelor didactice condiții moderne și sigure pentru desfășurarea activităților educaționale.

Modernizarea Corpului C face parte din demersurile de îmbunătățire a infrastructurii școlare din Reșița, cu scopul de a crea un mediu de învățare mai bine adaptat nevoilor elevilor și cerințelor educației actuale.

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *