Luna august a început cu temperaturi de toamnă! Pentru zilele următoare, în majoritatea regiunilor din țară vremea se mai încălzește puțin

După ce un val de temperaturi scăzute provocate de același ciclon care a înspăimântat Europa Centrală, a adus, la noi, toamna, la început de august, acum vremea se mai încălzeşte, însă, în majoritatea zonelor temperaturile rămân mai scăzute decât ar fi normal pentru această perioadă.

Maximele pornesc de la 22-23 de grade C în depresiuni şi ajung la 29-30 de grade C în sudul şi în sud-estul României. În zonele de munte, spre seară vin câteva ploi de scurtă durată.

În ţinuturile vestice, se anunță vreme frumoasă, cu mult soare şi temperaturi mai ridicate decât zilele trecute. Doar în Munţii Banatului, mai pot să vină câteva averse. În Caraș-Severin, zilele acestea, la amiază temperaturile vor oscila între 22 și 27 de grade C.
Vremea se mai încălzeşte şi în zonele de munte, însă temperaturile se menţin sub valorile normale pentru luna August. Se înnorează din când în când, iar în a doua parte a zilei, apar câteva reprize de ploaie în Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali.
În săptămânile următoare, temperaturile vor fi peste media multianuală și va ploua mai puțin decât de obicei.

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *