MAI, mai aproape de copii

Cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, instituțiile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, împreună cu partenerii instituționali, organizează luni, 1 iunie, evenimentul dedicat copiilor și familiilor, intitulat „MAI aproape de copii – Sărbătorim împreună Ziua Bucuriei”.

Evenimentul se va desfășura în intervalul orar 10.00 – 13.00, în Parcul Copilului din Reșița, și își propune să ofere celor mici o zi plină de veselie, jocuri și activități interactive, într-un cadru educativ și recreativ.

Copiii vor avea ocazia să participe la:
– concursuri și jocuri interactive;
– activități educative și recreative;
– expoziții de tehnică și autospeciale;
– demonstrații și prezentări specifice structurilor participante;
– surprize pregătite special pentru cei mici.

La organizarea evenimentului participă:
Instituția Prefectului – Județul Caraș-Severin;
Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin;
Inspectoratul de Jandarmi Județean Caraș-Severin;
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Caraș-Severin;
Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Caraș-Severin;
Centrul Militar Județean Caraș-Severin.

Prin această inițiativă, organizatorii își doresc să fie mai aproape de comunitate și să ofere copiilor o experiență memorabilă, în care bucuria, siguranța și spiritul de echipă să fie în centrul atenției.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *