Mai multe străzi din Reșița, au rămas fără apă potabilă în urma unor avarii la rețea!


Locuitorii de pe mai multe străzi din municipiul Reșița sunt afectați astazi, 4 noiembrie, de întreruperi ale furnizării apei potabile, ca urmare a unor avarii apărute spontan la rețeaua de distribuție. Intervențiile sunt efectuate de echipele Aquacaraș.

Prima avarie, semnalată pe strada Feroviarului, la numărul 15, a impus sistarea furnizării apei în intervalul orar 10:00–14:00. Sunt afectați consumatorii de pe strada Feroviarului, parțial, precum și cei de pe străzile Avram Iancu, Semenicului, Alexandru Vlahuță, Vânătorilor, Ciocârliei și Siretului.

O a doua avarie, apărută pe strada Ceretului, a determinat întreruperea alimentării cu apă începând cu ora 10:15, pentru consumatorii de pe strada Ceretului și din zona Rândul 2. În acest caz, furnizarea apei va fi reluată după remedierea defecțiunii.

Reprezentanții Aquacaraș precizează că, după reluarea alimentării, este posibil ca apa de la robinete să fie temporar tulbure. Dacă această situație persistă, consumatorii sunt rugați să contacteze Dispeceratul Central al societății, la numerele de telefon 0255 215 643 sau 0766 341 274.

Operatorul își cere scuze pentru disconfortul creat și le mulțumește consumatorilor pentru înțelegere.

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *