A mânca este o experienţă multisenzorială complexă, iar impresia noastră despre mâncare este influenţată de elemente nebănuite.
Gustul unei mâncări nu e totul. Participăm la actul hrănirii cu mult mai multe simţuri decât ne imaginăm şi există un număr mare de elemente, cu totul neaşteptate, care influenţează ceea ce gândim şi simţim despre mâncarea aceea. Muzica pe care o auzim, lumina din jur, culoarea farfuriilor, mărimea tacâmurilor, până şi numele sub care ne este prezentată mâncarea – toate ne influenţează percepţia şi pot face în mod subtil, dar esenţial, deosebirea dintre o masă bunicică şi una grozavă. O întreagă ştiinţă se clădeşte în prezent pe baza acestor descoperiri.
O nouă ştiinţă
Ştiaţi că vinul alb pare mai bun într-o cameră luminată în roşu sau albastru? Că ne săturăm mai repede şi ni se pare că am mâncat mai mult dacă mâncăm din farfurii mai mici, decât dacă mâncăm exact aceleaşi porţii din farfurii mari? Că greutatea tacâmurilor cu care mâncăm un anumit aliment ne influenţează, fără să ştim, părerea despre acel aliment?
Un mare număr de asemenea descoperiri au fost adunate recent într-o carte, demonstrând că aceste corelaţii nu sunt simple „curiozităţi” ale naturii umane, ci fac parte dintr-un fenomen complex: nu doar gustul, mirosul şi aspectul unui fel de mâncare, ci şi diverşi factori exteriori, fără legătură cu mâncarea, afectează, totuşi, mâncarea respectivă, făcându-o să pară mai bună sau mai puţin bună. Iar înţelegerea acestor legături aparent neverosimile poate avea implicaţii extrem de importante pentru experienţele noastre legate de mâncare – fie că încercăm să ne bucurăm mai mult de mâncarea de acasă, fie că încercăm să slăbim, fie că alegem un restaurant pentru o cină în oraş, fie că vrem să ne deschidem o afacere bazată pe mâncare… de fapt, sunt multe aspecte în care asemenea cunoştinţe ne pot fi de un imens folos.
Unul dintre autorii cărţii – Charles Spence, profesor de psihologie experimentală la Universitatea Oxford – este unul dintre cei ştiu cel mai mult despre aceste interacţiuni, surprinzătoare pentru mulţi. El studiază de multă vreme modul în care simţurile noastre interacţionează pentru a ne oferi senzaţia complexă pe care o încercăm atunci când mâncăm sau bem ceva. În această calitate, el colaborează cu companii din domeniul industriei alimentare şi cu bucătari celebri, oferindu-le roadele cercetărilor sale, care l-au dus spre înţelegrea acestui adevăr profund: a mânca este o experienţă multi-senzorială, implicând mult mai multe simţuri şi mult mai multe impresii decât se credea. Ceea ce, de fapt, n-ar trebui să ne mire, de vreme ce ştim azi că avem mai mult de 5 simţuri şi zilnic aflăm noutăţi care dovedesc ce alcătuire ameţitor de complexă este fiinţa umană.
Această nouă direcţie de cercetare, încă puţin dezvoltată, dar extrem de incitantă, este denumită de cei din breaslă „gastrofizică”, iar Charles Spence şi colega sa Betina Piqueras-Fiszman au contribuit considerabil la popularizarea ei adunând, în cartea lor recentă – care se numeşte The Perfect Meal – o mulţime de date care dovedesc că părerea noastră despre un fel de mâncare e rodul unui complex de impresii, dintre care multe n-au de-a face cu simţul gustativ.
Ce anume influenţează felul în care percepem o mâncare?
