
Sporting Banat bifează noi performanțe importante. Valentina Căpățână a fost convocată pentru al doilea an consecutiv la Naționala Feminină U15 a României, iar Roxana Rotaru a cucerit medalia de bronz cu reprezentativa României la Wrocław Cup.
Performanțe importante pentru fotbalul feminin din Caraș-Severin. Două reprezentante ale clubului Sporting Banat au obținut rezultate de prestigiu la nivel național și internațional.
Tânăra jucătoare Valentina Căpățână a fost convocată pentru al doilea an consecutiv la Echipa Națională Feminină U15 a României, o nouă confirmare a evoluțiilor sale constante și a progresului înregistrat în cadrul clubului reșițean.
O altă performanță remarcabilă îi aparține Roxanei Rotaru, căpitanul formației de senioare Sporting Banat și antrenor de portari în cadrul clubului. Aceasta a reprezentat România la turneul internațional de fotbal de stradă Wrocław Cup, unde selecționata tricoloră a reușit să cucerească medalia de bronz.
Conducerea clubului consideră aceste rezultate o dovadă că investiția în fotbalul feminin începe să își arate roadele. Președintele Sporting Banat, Daniel Amariei, spune că performanțele celor două sportive reprezintă o motivație pentru continuarea proiectului dedicat formării și dezvoltării tinerelor jucătoare.
„Sunt rezultate care ne onorează și demonstrează că munca depusă zi de zi dă roade. Valentina și Roxana sunt exemple de disciplină, seriozitate și perseverență pentru toate sportivele care își doresc să facă performanță. Vom continua să investim în copii, în tineri și în fotbalul feminin, pentru ca sportivele noastre să poată reprezenta cu mândrie România și județul Caraș-Severin”, a transmis Daniel Amariei.
Prin aceste reușite, Sporting Banat își consolidează rolul de club formator și confirmă faptul că fotbalul feminin din Caraș-Severin se află pe un trend ascendent.
