
O clipă de neatenție putea să-l coste viața!
Un tânăr de doar 20 de ani a fost implicat, în acest weekend, într-un accident rutier grav la intrarea în localitatea Petnic, pe drumul național DN 57B.
Potrivit primelor informații, tânărul se deplasa din direcția Globul Craiovei către Petnic atunci când, din cauze ce urmează să fie stabilite, a pierdut controlul volanului. Autoturismul a derapat, a părăsit carosabilul și s-a izbit violent de un copac aflat pe marginea drumului. Impactul a fost puternic, iar șoferul a rămas rănit în interiorul mașinii avariate.
Martorii au sunat imediat la 112, iar la fața locului au sosit polițiștii, pompierii și un echipaj medical. Victima a fost transportată de urgență la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Testarea cu aparatul etilotest a arătat că tânărul nu consumase alcool, eliminând astfel varianta conducerii sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs teribilul accident și ce anume a dus la pierderea controlului asupra mașinii.
