O nouă amendă pentru Spitalul din Reșița! Alina Stancovici: „Un an bun și frumos, care să înceapă pe ritul vechi cu amenzile lor și gândurile mele…”


La Spitalul Județean de Urgență lucrurile nu par să intre pe un făgaș al normalității! O spune chiar managerul unității medicale, Alina Stancovici, care adresează o scrisoare deschisă „sistemului”, care la începutul acestui an a amendat din nou spitalul reșițean cu suma de 25.000 lei. „Măi, dragă sistem, câți bani ai oferit tu în ultimile 4 luni Spitalului Județean de Urgență din Reșița ca acum, în contrapartidă, să aplici atâtea amenzi, să împarți sudalme și palme? Nu mai departe de ieri, când Direcția de Sănătate Publică Caraș-Severin a „premiat” spitalul cu o amendă de 25.000 lei!!! Da, exact maximul, minimul fiind de 10.000 lei, dar la valoarea noastră și la vântul care bate în conturile spitalului e tot ceea ce lipsea!” Managerul spitalului se întreabă retoric dacă amenzile nu sunt o comandă politică menită să lovească și mai mult într-o intituție și așa îngropată în datorii „Cu banii pe care îi iei din amenda pe care ne-ai făcut-o cadou, puteam face ceva, dacă tot clamezi interesul tău pentru pacient! Oare câte becuri am putea pune în Spitalul Județean de Urgență din Reșița, nu de alta dar să ne putem uita unii în ochii celorlați și pentru a vedea mai bine paiul din ograda vecină și nu bârna din ochii noștri! (…) Oare știi tu, mă, dragă sistem că pentru a face o brumă de plată și pentru a nu intra în executare silită, ajungi să te rogi de recuperatori să te păsuiască, implori furnizorii de medicație să îți aducă 2 seringi preumplute pentru un bebeluș de la secție de Neonatologie, nu pentru că ar costa mult, ci doar 230 de lei, pe care am fi dispuși fiecare să îi aducem oricând de acasă, doar că produsul medical se găsește la un unic distribuitor la care datoriile sunt vechi și se sparg în contemporaneitate.”
Pentru situația actuală a spitalului reșițean, Alina Stancovici nu ezită, mai mult sau mai puțin voalat, să arate și spre foștii manageri ai unității medicale „Întreb, tot așa pentru un prieten, cine se face vinovat pentru starea jalnică a Staționarului 3 pentru care azi plouă cu ocară, sudalme și amenzi? De ce nu are oxigen? Dacă nu știi, sună un prieten! Iar dacă e să împărți dreptatea, fă-o corect și fără părtinire: întreabă managerii care au stat aproape 10 ani, dar și pe cei care au stat 2 ani cu picioarele pe masă ca-n filmele americane, pardon ca în dosul tejghelei recepției de hotel, dar și directorii medicali care au stat mai întâi 8 ani, apoi 2 ani, apoi au gestionat starea de urgență și starea de alertă!”

Post Author: Cristian Bistriceanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *