O nouă campanie de donare de sânge are loc mâine, la Caransebeș

Asociația ”NU UITA SĂ FII OM”, în parteneriat cu Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș, Centrul de Transfuzie Sanguină Reșița, Biserica Creștină Baptistă ”Sfânta Treime” Caransebeș și Biserica Creștină Baptisă ”Ghetsimani” Caransebeș au lansat campania: ÎMPARTE BUNĂTATE! DONEAZĂ SÂNGE!

Scopul campaniei este de a mobiliza cât mai mulți cetățeni, în preajma Sărbătorilor de Iarnă, să facă o faptă bună și să doneze.

Reamintim că rezervele de sânge ale județului nostru sunt tot mai scăzute, iar zilnic, un număr mare de pacienţi din spitale au nevoie de transfuzii de sânge sau de preparate sanguine pentru a supravieţui.

Astfel, mâine, 20 decembrie, între orele 8:30-12:30, toți cei care doresc să ofere un strop de viață, sunt așteptați la Policlinica Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș (str. Grădinilor, nr.12), la parter.

Menționăm de asemenea că donatorii de sânge au dreptul să primească, la cerere, bonuri de masă în valoare de 67 de lei, o zi liberă de la locul de muncă sau o reducere de 50% la abonamentele pentru mijloacele de transport în comun.

Însă, pentru a putea dona sânge trebuie să aveți vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani, greutatea de peste 50 kg, să nu suferiți de boli cronice, cum ar fi diabet, cancer, ciroză hepatică, boli autoimune sau alte boli infecțioase, să nu aveți alergii severe, să nu fi suferit intervenții chirurgicale majore în ultimele 6 luni, operații minore în ultimele 3 luni, sau intervenții stomatologice mici în ultimele 7 zile, să nu urmați vreun tratament medicamentos, să nu vă fi tatuat și să nu vă fi pus piercing în ultimele 6 luni, să nu fiți în perioada menstruală sau cu 5 zile înainte sau după, să nu fi consumat alcool și alimente bogate în grăsimi cu 48h înaintea donării și să fi trecut cel puțin 8 săptămâni de la o donare anterioară de sânge.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *