Percheziții, confiscări și arestări în zona Moldova Nouă(VIDEO)

Percheziții de amploare la Moldova Nouă: aproape 400 de kilograme de pește, bani și un aparat de pescuit prin curentare, ridicate de polițiști

O anchetă de amploare privind braconajul piscicol și comercializarea ilegală a peștelui a dus, luni, la șase percheziții domiciliare în zona Moldova Nouă. Polițiștii au ridicat sute de kilograme de pește, zeci de mii de lei, mii de euro și un dispozitiv artizanal despre care există suspiciunea că ar fi fost folosit la pescuit prin curentare.

Acțiunea a fost desfășurată la data de 21 septembrie 2026, de polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Moldova Nouă, sub coordonarea procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă. În total, au fost puse în executare șase mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal privind mai multe infracțiuni la regimul pescuitului și protecției resurselor acvatice vii.

Potrivit anchetatorilor, patru bărbați, cu vârste între 34 și 57 de ani, sunt bănuiți că, în mod repetat, ar fi desfășurat activități ilegale legate de pescuit și comercializarea resurselor acvatice.

1.000 de kilograme de pește, vândute fără acte

Unul dintre suspecți, un bărbat de 34 de ani, este cercetat în special pentru faptul că, în perioada mai 2026 – 21 septembrie 2026, ar fi comercializat aproximativ 1.000 de kilograme de pește fără documente de proveniență.

În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit și ridicat pentru cercetări:

aproximativ 374 de kilograme de pește, din diferite specii;
5.500 de euro;
22.000 de lei;
patru telefoane mobile;
un dispozitiv artizanal susceptibil de a fi fost folosit pentru pescuit prin curentare.

Pe lângă percheziții, anchetatorii au pus în executare 25 de mandate de aducere, persoanele vizate fiind conduse la sediul poliției pentru audieri. Un suspect a fost reținut

Bărbatul de 34 de ani, despre care anchetatorii susțin că ar fi comercializat aproximativ o tonă de pește fără documente de proveniență, a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.

Dosarul vizează, în formă continuată, o serie de fapte prevăzute de Legea nr. 176/2024 și Codul penal, între acestea fiind cercetate suspiciuni privind pescuitul electric, deținerea unor dispozitive care pot distruge resursele acvatice prin curentare, pescuitul cu materiale explozive ori substanțe toxice sau narcotice, folosirea armelor de foc pentru capturarea viețuitoarelor acvatice și comercializarea peștelui fără documente de proveniență.

Ancheta vizează, de asemenea, suspiciuni privind pescuitul reproducătorilor în perioada de prohibiție, dar și pescuitul, deținerea, transportul sau comercializarea ilegală a sturionilor capturați din habitate naturale.

Acțiune cu forțe numeroase

Operațiunea a mobilizat importante efective ale structurilor de ordine publică. În sprijinul polițiștilor de la Secția 7 Poliție Rurală Moldova Nouă au participat polițiști de la Poliția Orașului Moldova Nouă, Serviciul de Ordine Publică, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciul Acțiuni Speciale, precum și specialiști din structurile de criminalistică.

La intervenție au participat și jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin, dar și reprezentanți ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Caraș-Severin și ai Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă, pentru stabilirea întregii activități infracționale și a tuturor persoanelor implicate.

Important: persoanele cercetate beneficiază, pe tot parcursul procesului penal, de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție.

Post Author: Cornelia Dunăreanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *