
Campionat Național de foc pentru Daniel Crista! Sportivul reșițean a luat startul în șapte probe, a obținut două titluri de campion și a demonstrat încă o dată valoare și forță pe velodrom.
Ciclistul reșițean Daniel Crista a participat recent la Campionatul Național de Ciclism din Bulgaria, o competiție extrem de intensă, care a inclus atât probele de Tandem pentru para-cycling, cât și probele individuale.
În prima zi, Dani Crista a reușit să câștige titlul de Campion Național la Individual Pursuit (4000m) și, alături de Bostan Marius și Tamirjan Robert, a obținut victoria în proba de ștafetă la Tandem.
Ziua a doua a fost una de adevărat maraton – cu șapte probe dificile, care l-au solicitat la maximum!
În cadrul Omniumului, sportivul reșițean s-a impus în toate cele patru probe – Scratch, Tempo, Elimination și Points Race – cucerind astfel un nou titlu de campion.
La Tandem, împreună cu Marius, a urcat pe locul trei la 200m lansat, 1km și 3000m.
Pentru Daniel Crista, a fost un Campionat Național reușit, în care a demonstrat încă o dată că vârsta nu are nicio legătură cu performanța.
El a descris această ediție drept cea mai grea, dar și cea mai numeroasă de până acum.
Evenimentul a fost organizat de Federația Română de Ciclism și Comitetul Național Paralimpic România.
