
În weekend s-a desfășurat cea de-a treia etapă a Cupei de viteză în coastă, pe traseul din Valea Domanului, unde cel mai bun pilot care a ajuns la linia de sosire cu cel mai bun timp, a fost Emil Ghinea.
Cei mai buni și profesioniști piloți de viteză în coastă din țară și-au dat întâlnire în acest weekend, la Reșița, pe traseul din Valea Domanului, în cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă. La cursa de viteză de anul acesta au participat numeroși piloți reșițeni.
Emil Ghinea este câştigătorul celei de-a treia edițieii a Cupei Reşiţa de viteză în coastă. A reușit să ajungă la linia de sosire realizând timpul de două minute, şapte secunde şi 960 de miimi. Pilotul este originar din orasul portuar Mangalia și a dominat de la un capat la celalalt etapa desfasurata pe traseul din Valea Domanului, reușind la final sa-si adjudece o noua victorie in Cupa Resita. Podiumul a fost completat de doi piloti reşiţeni. Este vorba de George Şchiopulescu şi Claudiu Ciucă.
Emil Ghinea este câștigător la Resita pentru al doilea an consecutiv.
Acesta a reușit anul acesta să se claseze pe locul doi în clasamentul general la Transalpina Challenge 2023 – Trofeul Masters.

După competiție a avut loc festivitatea de premiere unde câștigătorii Cupei Reşiţa au fost premiați de către organizatori, cu cupe.
De organizarea evenimentului s-au ocupat Federația Română de Automobilism Sportiv în parteneriat cu Clubul Auto Blic Brașov și Clubul ACM SPORT Reșița. Desigur, acest lucru s-a materializat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Reșița, respectiv Consiliului Județean Caraș-Severin.
