Pompierii cărășeni au desfăşurat peste 60 de intervenţii şi misiuni pe raza judeţului Caraş-Severin, în doar 3 zile

Pompierii cărășeni au desfăşurat peste 60 de intervenţii şi misiuni pe raza judeţului Caraş-Severin.

Aceștia, alături de cei voluntari, au intervenit pentru stingerea unui număr de 14 incendii, 13 dintre acestea s-au manifestat la vegetaţie uscată şi pomi fructiferi, iar unul a izbucnit la un autoturism în localitatea Moldova Nouă. În urma arderilor necontrolate au fost afectate aproximativ 59 ha de teren şi 75 de pomi fructiferi, cele mai deosebite înregistrându-se în localităţile Mâtnicu Mare (au ars aproximativ 20 ha) şi două incendii în Caransebeş (au ars aproximativ 25 ha). Cauza probabilă de izbucnire a acestor incendii a fost folosirea focului deschis în spaţii deschise.

Pe această cale, pompierii militari vă atrag atenţia asupra respectării următoarelor reguli:
– nu utilizaţi focul deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt;
– nu aruncaţi la întâmplare resturile de chibrituri sau ţigări aprinse;
– supravegheaţi permanent copiii pentru a preveni jocul acestora cu focul;
– anunţaţi în cel mai scurt timp orice început de incendiu pe care îl observaţi, telefonând la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.

Utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt este interzisă!

De asemenea, pompierii militari au acţionat pentru acordarea asistenţei medicale, descarcerarea şi transportarea la spital a victimelor, precum şi pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor în cazul a patru accidente rutiere petrecute pe raza localităţilor Băile Herculane, Reşiţa, Buchin şi Armeniş.

În perioada de referinţă, s-au înregistrat 30 intervenţii pentru acordarea primului ajutor calificat, precum şi alte situaţii din categoria asistenţă persoane.

Pe parcursul acestui sfârşit de săptămână, pompierii au intervenit pentru degajarea unui copac căzut pe carosabil, pe raza localităţii Şopotu Nou, pe DJ 571B, au asigurat măsurile specifice în domeniul situaţiilor de urgenţă pe timpul desfăşurării evenimentului Ceaunul de Aur, în localitatea Moldova Veche, precum şi alte intervenţii în sprijinul comunităţilor.

În continuare, ei rămân la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea de ajutor persoanelor aflate în dificultate.

„Nu uitaţi! Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă:fiipregatit.ro.”, transmit reprezentanții ISU Semenic.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *