Pompierii militari cărășeni au desfășurat 25 de misiuni în județ, într-o singură zi!

 

 

În ultimele 24 de ore, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “SEMENIC” al județului Caraș-Severin au desfășurat 25 de misiuni în județ!

Pompierii militari cărășeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea a opt incendii manifestate la vegetație uscată și litieră, în urma cărora au fost afectate aproximativ 14 ha de teren.

Cele mai multe s-au înregistrat pe raza localității Slatina-Timiș, în număr de cinci, iar unul pe raza municipiului Caransebeș. Alte două s-au produs în zona montană a localității Pătaș, comuna Prigor, unde doi membrii ai echipajului de intervenție au fost transportați la locul evenimentului cu elicopterul SMURD, iar ceilalți doi membrii s-au deplasat cu o autospecială de serviciu, însoțiți de un membru al Ocolului Silvic Nera, localitatea Prilipeț. Zona a fost una greu accesibilă, impracticabilă, aspect ce a îngreunat intervenția echipajelor operative, existând pericolul de propagare a incendiului la pădurea din apropierea litierei. Cauza probabilă de producere a acestora a fost utilizarea focului deschis în spații deschise.
Pe această cale, atragem atenţia asupra faptului că focurile aprinse, cu intenţia de a curăţa terenurile, reprezintă pericole reale pentru viaţa oamenilor, bunurile acestora, precum şi pentru mediul înconjurător. De asemenea, rugăm cetățenii să nu arunce la întâmplare resturile de chibrituri și țigări aprinse.
Totodată, nu este lipsit de importanță eforturile depuse de personalul de intervenție pentru limitarea și stingerea acestora, iar, de cele mai multe ori, pompierii parcurg distanțe de câțiva km pe jos, pe terenuri neamenajate.
Reamintim cetățenilor obligația respectării normelor privind protecția mediului care interzic arderea vegetației uscate.


Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei.
Un regim sancţionator distinct este stabilit pentru arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală.
Misiuni de prim ajutor
Tot pe parcursul ultimelor 24 de ore, s-au înregistrat 14 intervenţii pentru acordarea primului ajutor calificat, precum și alte situații din categoria asistență persoane.
De asemenea, pompierii militari au desfășurat trei misiuni de recunoaștere în teren și instruire.

„În continuare, pompierii militari cărăşeni rămân la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea de ajutor persoanelor aflate în dificultate.
Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.” – transmit reprezentanții ISU SEMENIC Caraș-Severin.

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *