Pompierii voluntari din Bocșa, locul întâi la faza interjudețeană

 

Serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă au participat la faza interjudețeană, care s-a desfășurat în incinta Complexului Sportiv „1 Mai” din Slatina. După două zile de muncă în echipă, care a presupus eforturi considerabile și multă seriozitate, pompierii voluntari de la Bocșa au reușit să se claseze pe locul întâi și vor participa la națională!

Recent s-a desfășurat faza interjudețeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă.
Competiția s-a desfășurat pe parcursul a două zile.
În acest timp, pompierii civili din șase judeţe au dat dovadă de multă rezistență. Concursul s-a desfășurat în incinta Complexului Sportiv „1 Mai” din Slatina cu participarea câştigătorilor etapelor județene 11 echipaje – şase de la operatori economici şi cinci de la localităţi din județele Caraș-Severin, Olt, Dolj, Mehedinţi, Gorj și Vâlcea. Pompierii civili și-au demonstrat abilităţile prin parcurgerea a trei probe practice – pista cu obstacole pe 100 metri, ștafeta 4×100 metri și dispozitivul de intervenţie.

Județul Caraș-Severin a fost reprezentat în această competiţie de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Bocșa și Serviciul Privat pentru Situații de Urgență al SC Artrom SA.
După două zile în care au dat dovadă de multă rezistență, la finalul competiției, pompierii de la SVSU Bocșa s-au clasat pe locul I, iar cei de la Artrom au obținut locul VI.

La finalul competiției, reprezentanții județului Caraș-Severin au reușit să se claseze după cum urmează:
– pista cu obstacole pe 100 metri:
SVSU BOCȘA – locul II
SPSU ARTROM – locul III
– ștafeta 4×100 metri:
SVSU BOCȘA – locul II
SPSU ARTROM – locul IV
– dispozitivul de intervenţie:
SVSU BOCȘA – locul III
SPSU ARTROM – locul VI
Clasamenetul general arăta astfel:
– SVSU BOCȘA – locul I
– SPSU ARTROM – locul VI.

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *