Premiere la Caransebeș


Iubitorii teatrului din Caransebeș vor avea parte, sâmbătă 23 ianuarie, de două premiere. Mai întâi cei mici vor putea savura spectacolul „Cu vaporul spre stele”, care va fi pus în scena Casei de Cultură „George Suru”, de la ora 11.00. Spectacolul prezintă: „o pledoarie pentru magie și aventură, pentru arta circului, a clovneriei și a cântului. Patru clovni imaginează o poveste pe mare, pe un pachebot uriaș, poveste în care se încurcă formulele magice, se strică orânduiala lumii și se ajunge la un cataclism, în care dispare soarele și marea, vântul și cerul… universul este în pericol… Morala este, dacă vrem să menținem această lume așa cum este și să nu-i stricăm ordinea firească”. Regia este semnată de Radu Dinulescu, iar din Distribuție fac parte: Robert Danci, Denisse Moise, Rusalina Bona și Sorin Fruntelată.
Seara de la ora 19.00 Marius Tudor și Camelia Ghinea vă prezintă „Doi pe o bancă”, o poveste de a râsul-plânsul, intensă, cu El și Ea, gata oricând de un nou început în care fiecare vrea să primească ceva să-i fie bine, fără a da nimic la schimb. Femeia și bărbatul, doi vânători ce-și urmăresc interesul dar ajungând să se descopere unul pe altul asa cum sunt.
Cele două spectacole se vor desfășura în condițiile de siguranță impuse respectând măsurile și regulile pentru prevenirea răspândirii COVID-19.

Post Author: Cristian Bistriceanu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *