Primul amical din acest sezon, câștigat de rossoneri!

 

Formația de fotbal CSM Reșița s-a impus în primul său amical din acest sezon, contra formației CSM Deva! Elton da Silva, unul dintre jucătorii noi veniți recent la echipa reșițeană, a marcat la debut, iar printre cei care au înscris s-a aflat și juniorul Ianis Doană. Scorul final al primul meci de pregătire a fost de 4 la 0.

 

CSM Reșița s-a impus cu scorul de 4-0 în primul amical desfășurat în această perioadă de pregătire de iarnă. A jucat sâmbătă, contra formației CSM Deva, liderul Seriei a 7-a a Ligii 3.
Elton da Silva, un nou jucător venit recent la echipă, a marcat la debut. Printre marcatori s-a aflat și juniorul Ianis Doană.
Primul meci amical dintre CSM Reșița și CSM Deva s-a desfășurat sâmbătă, pe terenul sintetic al Clubului reșițean din Valea Domanului, din Reșița. După prima repriză, scorul era de 1-0, după reușita lui Mediop. În cea de-a doua repriză, formația rossoneră de fotbal a prins mai mult curaj și elan, reușind să marcheze încă trei goluri. Astfel au mai marcat jucătorii Gabriel Gomboș, Elton da Silva, una dintre noile achiziții, și Ianis Doană, promovat de la juniori.

Pentru formația reșițeană de fotbal urmează încă două meciuri amicale în țară, apoi va pleca în cantonament în Turcia. CSM Reșița va disputa un meci contra echipei CS Timișul Șag, pe data de 31 ianuarie, apoi contra echipei Jiul Petroșani, pe data de 2 februarie.
Pe lângă brazilianul Elton da Silva, a mai venit la echipă și un mijlocaș central belgian, Luca Napoleone. Luca, în vârstă de 30 ani a activat ultima dată la clubul FC Wiltz 71 din Luxemburg.

Alte achiziții la lot sunt – jucătorul olandez, Alfred Mensah, Andrei Lobonț, un fundaș dreapta de 20 de ani, de la CSO Plopeni, formație de Liga a treia, care se află în probe. În plus, portarul Cătălin Căpățînă, care în această iarnă a fost în probe la Poli Iași, nu a rămas la ei.

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *