Razie a polițiștilor pentru a preveni și a combate migrația ilegală

Oamenii legii au desfășurat o acțiune cu efective mărite, în sistem integrat, pe DN 6, în zona Municipiului Caransebeș și a Stațiunii Băile Herculane, pentru a preveni și a combate migrația ilegală.

Astfel, în 4 ore, au fost verificate peste 70 de autovehicule și legitimate peste 90 de persoane.

De asemenea, s-au dat aproape 40 de amenzi, de peste 42.000 lei, a fost reținut un permis de conducere și au fost confiscați aproape 500 de eur0.

Menționăm că verificările au fost efectuate, pe lângă drumurile publice, și în piețe, gări, autogări, precum și în unități de cazare.

Astfel de acțiuni continuă și în perioada următoare, în tot județul.

„Polițiștii cărășeni împreună cu reprezentanți ai structurilor teritoriale cu atribuții în domeniul prevenirii, combaterii și descurajării migrației ilegale și a faptelor asociate acestui fenomen, au desfășurat o acțiune cu efective mărite, în sistem integrat, pe DN 6, în zona Municipiului Caransebeș și a Stațiunii Băile Herculane.

Scopul acțiunii a fost acela de a preveni și a combate migrația ilegală, prin descurajarea comiterii de fapte ilegale asociate acestor fenomene.

La activități au participat polițiști de la Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin – Serviciul Rutier, Serviciul de Ordine Publică, Serviciul de Investigații Criminale, Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, Poliția Stațiunii Băile Herculane, polițiști de la Serviciul Județean de Poliție Transporturi, polițiști de frontieră de la Serviciul Județean al Poliției de Frontieră, polițiști de la Biroul pentru Imigrări al Județului Caraș-Severin și jandarmi de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Caraș-Severin.

Pe parcursul celor 4 ore, au fost efectuate verificări în piețe, gări, autogări, unități de cazare, precum și pe drumurile publice, în cadrul a 13 filtre rutiere organizate.

Astfel, au fost efectuate acțiuni de control pe drumurile publice și în parcările amenajate pe DN 6, tronsonul Caransebeș – Băile Herculane, în cadrul cărora au fost verificate 72 de autovehicule de tip TIR, camionete, mijloace de transport, dintre acestea 25 de transport marfă și 19 de transport persoane.

În cadrul acțiunilor și controalelor au fost legitimate 91 de persoane, dintre 18 cetățeni străini, au fost aplicate 39 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 42.000 de lei, cele mai multe pentru nerespectarea normelor rutiere și au fost reținute un permis de conducere și confiscați aproximativ 470 de euro.

Astfel de activități preventiv-reactive vor fi desfășurate și în perioada următoare de către polițiști în colaborare cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, asigurarea climatului optim de ordine și siguranță publică în județ fiind principalul obiectiv al instituției noastre.”, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *