Restricții de circulație pentru mașini de mare tonaj, ca urmare a caniculei!

Ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administrația Națională de Meteorologie, în acest sfârșit de săptămână, se vor institui restricții de circulație pentru mașinile de mare tonaj, mai exact pentru cele care depășesc 7,5 tone în județele afectate de codul portocaliu.
Aceste restricții de circulație se vor aplica în intervalul orar 10:00 – 20:00, sâmbătă și duminică, 23 și 24 iulie. pe drumurile naționale din județele: Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Sălaj, Satu Mare, Teleorman, Olt, Dolj și Mehedinți.

Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă.

Cei interesați pot obține informații suplimentare privind starea rețelei de drumuri naționale, de la Dispeceratul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 sau accesând pagina de internet:www.cnadnr.ro/ secțiunea -Situația Drumurilor Naționale.

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *