Memorialul Werner Hirschvogel aduce la startul editiei din acest an, 74 de piloti.
Etapa a IV-a din Campionatul National de Viteza in Coasta, Memorialul Werner Hirschvogel, se bucură de interes major din partea pilotilor.
Evenimentul care se desfasoara in Valea Domanului din Resita, aduce un numar mare de piloti la start, in ciuda anilor precedenti in care numarul pilotilor prezenti era unul foarte scazut din pricina distantei mari pentru foarte multi dintre acestia.
Programată între 5 si 6 iulie, etapa resițeană se desfasoară pe un traseu în lungime de 4,75 km, fiind cel mai frumos, tehnic si spectaculos traseu de viteză în coastă, atrăgând un număr impresionant de spectatori în Valea Domanului.
Două microbuze moderne vor transporta (tur – retur) spectatorii ce doresc să fie prezenți pe marginea traseului pregătit pentru Memorialul Werner Hirschvogel. Fan-busurile vor urca și vor cobori în fiecare pauză dintre manșe. Pe lângă aceștia, organizatorii au pregătit un sistem modern de sonorizare și două ecrane led, unul amplasat în parcul de service, altul pe traseu, în zona unde vor sta majoritatea spectatorilor. Totodată, transmisiunea LIVE a etapei de la Reșița va fi făcută de una dintre cele mai performante firme de profil din țară.
În contextul organizării acestei competitii, pe DN 58 vor fi restrictii de circulatie sambata si duminica, de la iesirea din Resita (Lidl, Str. Toamnei) până la intrarea în Carașova. Programul restrictiilor de circulatie: sambata, 5 iulie 2025 – 08:30- 18:30, fara deschidere temporara, doar în situatii excepționale de urgență; duminică, 6 iulie 2025 – 08:30 – 17:30, fara deschidere temporara, doar în situatii excepționale de urgenta. Ruta ocolitoare va fi Resita – Lupac – intersectia DJ 581 cu DJ 581A – Carașova.