Romeo Dunca: „Spitalul va reintra pe mâinile incompetenței!”


Revenirea în funcția de manager al Spitalului Județean Caraș-Severin a Alinei Stancovici nu îi bucură deloc nici pe Romeo Dunca, nici pe Ioan Popa. Președintele Consiliului Județean o atacă dur pe Alina Stancovici: „spitalul va reintra pe mâinile incompetenței”
Alina Stancovici a câștigat ieri un prim prosces împotriva lui Romeo Dunca. Tribunalul Caraș-Severin a repus-o pe funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență din Reșița, însă decizia instanței nu pare a fi pe placul președintelui Romeo Dunca, care într-o postare pe o rețea de socializare vorbește despre relația cu Stancovici și ce s-ar fi întamplat la unitatea medicală sub managementul acesteia.
Spitalul va reintra pe mâinile incompetenței și vechile relații se vor reface, urmat de ascunderea sub covor a tuturor urmelor dezastrului în care se află cele 3 stationare. (…) Nu am convins instanta din Reșița și Alina Stancovici revine, umflandu-si mușchii, victorios. Stancovici m-a mințit în mod repetat în ultimul an și continuă să denatureze în favoarea ei tot ce prinde. (…) Deși milioanele primite de spital sunt mai multe decât întreg fondul de reparații pe un an de la DDJ pt toată rețeaua de drumuri județene de 890 km, are tupeul sa spună ca încă de la început am fost împotriva ei. Poate că această doamnă considera că încăpățânarea și hotărârea regăsita în gena prietenilor noștri sârbi e suficienta pentru a conduce un spital. (Să vedem ce va explica partenerilor sârbi, la fel de hotărâți, că din cauza ei și a neprezentarii la CJ a problemei timp de aproape un an aceștia vor pierde finanțarea de peste 2 milioane de euro pe programul bilateral european . Unde au ales partener SJUR desi spitalul nu putea accesa din cauza datoriilor). Poate că e atât de naivă să nu vadă că sub bagheta ei o întreaga structura construita în ani întregi consuma, zilnic și din multe direcții, resursa spitalului . În acest mod, pentru pacienti, nu mai rămâne aproape nimic. Personalul medical bun și harnic rămâne să acopere lenea și aranjamentele profitorilor din sistem cu prețul compromiterii actului medical și pe banii aduși de acasă de către pacienti. (…) Acceptarea la plata de facturi fără să existe acoperire bugetară e o mare ilegalitate. Acest lucru a fost o practica obișnuită în mandatul Stancovici și a însemnat de fapt, pe românește spus, o țeapă continuă trasă furnizorilor serioși. (…) Eu voi continua să ajut spitalul în limita fondurilor existente . Dar de la reparația de drumuri județene, bani nu vom mai lua. Mai ales că există riscul ca ei, în loc sa meargă la bolnavi sa ajungă sub forma de daune pe la cei cu care se afla spitalul în litigii de muncă prost gestionate”, a postat Dunca pe pagina sa de facebook.
O postare pe această temă a avut și primarul Reșiței Ioan Popa.
Confirm cele sustinute de colegul si prietenul meu, Romeo Dunca! Primăria Reșița, a răspuns pozitiv în ultimii 5 ani la orice solicitare a spitalului județean, indiferent cine era manager. Dar, la cele 2 solicitari avute mereu în întâlnirile noastre, ma refer aici la monitorizarea digitală a programului de lucru și la achiziționarea unui program digital de evidență a medicamentelor, am fost refuzat sistematic, sub diferite pretexte. (…) Important este ca, indiferent câte energii se consuma în aceste lupte absurde, activitatea spitalului, a personalului medical să crească în calitate, astfel încât pacienții să simtă o ameliorare a serviciilor” a conchis Ioan Popa.
Romeo Dunca este
De asemenea, Romeo Dunca va cere retragerea consilierilor din Consiliul de administrație al Spitalului și va lăsa opoziția să își numească proprii reprezentanți.

Post Author: Cristian Bistriceanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *