S-a fǎcut un pas mare pentru finanțarea noului Spital Județean din Reșița

S-a făcut un pas mare pentru finanțarea noului Spital Județean Caraș-Severin din Reșița.

Mai exact, Senatul României a votat legea pentru aprobarea OUG care stabilește reguli și criterii pentru finanțări de spitale, inclusiv prin împrumuturi luate de stat de la Banca Europeană de Investiții.

Astfel, aici se încadrează și unitățile administrativ teritoriale care nu au reușit să le finanțeze prin programul PNL Anghel Saligny, sau pentru că nu s-au încadrat în alte proiecte cu finanțări europene.

În strategia stabilită prin programul de guvernare al coaliției PNL-PSD, liberalii au cuprins cu prioritate și Spitalul Județean din Caraș-Severin.

Argumentele pentru un spital județean nou sunt aceleași pe care PNL-iștii le-au avut in vedere și atunci când au susținut Elicopterul SMURD de la Caransebeș.

„Primarul Reșiței a realizat, în parteneriat cu Consiliul Județean, un proiect deja matur și pregătit pentru a fi implementat, consilierii din Consilul Municipal Reşița au votat deja alocarea terenului, iar președintele Consiliului Județean Caraș-Severin a avut curajul să spună că nu mai investește în clădiri vechi și că avem nevoie de un spital județean nou în Banatul de Munte.”, transmit PNL-iștii.

De asemenea, o veste bună și pentru Caransebeș și alte orașe este că în aceste finanțări pot fi cuprinse și spitalele municipale și orăşeneşti.

„Dacă salvăm o viață, salvăm o Lume întreagă!”, se arată pe pagina de Facebook PNL Caraș-Severin.

 

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *