Săptămâna Europeană a Vaccinării este marcată și în Caraș-Severin de către Direcția de Sănătate Publică

Săptămâna Europeană a Vaccinarii este marcată și în Caraș-Severin de către Direcția de Sănătate Publică.

Scopul este de a crește gradul de conștientizare cu privire la importanța vaccinării în prevenirea bolilor și în protejarea vieții.

Campania din acest an se concentrează pe îmbunătățirea administrării vaccinurilor, în contextul unei scăderi globale a ratelor de vaccinare din cauza pandemiei COVID-19.

În ultimii ani, rata de imunizare la unele capitole s-a diminuat cu mult sub nivelul care asigură protecția împotriva unor maladii ținute sub control de vaccinare.

Vaccinarea protejează oamenii împotriva bolilor infecțioase grave și care pun viața în pericol, cum ar fi difteria, tetanosul, tusea convulsivă, rujeola, oreionul, rubeola, boala meningococică, boala pneumococică invazivă și poliomielita. În fiecare an, vaccinarea previne apariția la nivel global a milioane de cazuri de boli precum rujeola, tusea convulsivă și tetanosul neonatal.

Vaccinurile protejează oamenii în diferite etape ale vieții și sunt recomandate pentru diferite grupe de vârstă, adesea pentru sugari și copii, dar și pentru adolescenți, adulți și vârstnici.

De asemenea, în contextul campaniei din acest an, se dorește conștientizarea beneficiilor vaccinării și promovarea vaccinării la copii.

Campania se adresează părinților și altor persoane care îngrijesc copiii, precum și profesioniștilor din domeniul medico-sanitar și medico-social.

 

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *