Secția de Neurologie, complet modernizată


Pacienții Secției Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Reșița se vor muta, zilele următoare, în saloane complet modernizate
De la înlocuirea și extinderea instalației electrice, la instalarea unui sistem de detectare, semnalizare și alarmare incendii, la aparatură nouă și paturi noi, toate au fost finalizate după un amplu proces de modernizare prin care a trecut Secția Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Reșița.
Rezultatele finale ale investiției au fost prezentate președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, de managerul unității spitalicești județene, Mircea Laza, și de șeful departmentului Neurologie, dr. Violeta Moroșoi. La prezentare au mai participat: vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Ovidiu Rădoi, consilieri județeni și cadre medicale.
În zilele următoare pacienții Secției Neurologie vor fi mutați în saloane complet modernizate, noile condiții hoteliere nu suportă comparație față de situația anterioară a spațiilor existente. Ne-am mobilizat, am găsit soluții, iar astăzi suntem în fericita situație de a reda pacienților și cadrelor medicale o secție complet reabilitată, modernizată și dotată cu echipamente performante”, a declarat cu această ocazie președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca.

Post Author: Cristian Bistriceanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *