Pădurile din Caraș-Severin, atacate de hoții de lemn!

Polițiștii din Caraș-Severin, împreună cu specialiști silvici ai Gărzii Forestiere Timișoara, sub coordonarea Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, au desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale din domeniul circulației, exploatării, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos în întregul județ. Timp de 12 zile, au fost organizate peste […]

„Hai să Râdem”

Celebrată an de an pe 19 martie, Ziua „Hai să Râdem” este o sărbătoare neoficială care ne încurajează râdem și să ne bucurăm de beneficiile râsului, chiar și pentru a contracara astenia de primavară. Pe lângă faptul că este contagios, se spune că râsul este cel mai bun medicament al oamenilor. Alături de aportul său […]

S-a oprit apa la Anina

În vederea eliminării unei avarii apărute spontan la rețeaua de apă din Anina, s-a oprit furnizarea apei potabile astăzi, de la ora 09:00 până la remediere. Sunt afectaţi consumatorii de pe str. Minerului și str. Libertății (parțial). „Ne cerem scuze consumatorilor pentru disconfortul creat de această oprire. La reluarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, […]

Holy Molly se desprinde de trecut în noul ei videoclip, „Umbra ta”, lansat în colaborare cu Calinacho

Holy Molly se desprinde de trecut în noul ei videoclip, „Umbra ta”, lansat în colaborare cu Calinacho. Melodia este inclusă pe albumul „Puls”, lansat anul trecut. „Umbra, lumina, o poveste nouă care mă pune înapoi pe linia de plutire. Și las în spate ce a fost până acum”, spune Holy Molly. „Umbra ta” este compusă […]

[VIDEO] Minoră lovită de un pieton după ce îl accidentase cu bicicleta

Un incident șocant a tulburat liniștea municipiului Reșița. Un apel la 112 anunța un pieton prăbușit pe stradă, posibil lovit de un biciclist, iar în scurt timp, polițiștii au descoperit un lanț de evenimente tensionate. O adolescentă de doar 16 ani, aflată pe bicicletă pe pista de pe Bulevardul Republicii, a acroșat un bărbat de […]

Sondaj public! Reșițenii, chemați să decidă viitorul sălilor de jocuri de noroc

Primăria Municipiului Reșița a inițiat un proiect de hotărâre privind reglementarea funcționării sălilor de jocuri de noroc pe raza orașului, proiect care este deja publicat în Transparența Decizională și urmează să fie supus votului Consiliului Local în perioada următoare. Conform legislației în vigoare, autoritățile locale pot decide limitarea sau eliminarea acestor activități, iar opinia cetățenilor […]

Project Hail Mary (Proiectul Hail Mary)

Regia Phil Lord, Christopher Miller Cu Ryan Gosling, Liz Kingsman, Sandra Hüller Gen film Dramă SF Thriller Durata 156 minute Premiera în România 20.03.2026 Premiera internațională 13.03.2026 Profesorul de științe Ryland Grace (Ryan Gosling) se trezește pe o navă spațială la ani-lumină de casă, fără să-și amintească cine e sau cum a ajuns acolo. Pe […]

[VIDEO] Generația digitală, în acțiune la concursul „Lumea Viitorului”

La sediul FOR LIFE din Reșița s-a desfășurat prima etapă a concursului de robotică și creativitate „Lumea Viitorului”, adresat elevilor din ciclul primar. Evenimentul face parte din calendarul Activităților județene extrașcolare pentru anul școlar 2025–2026 și își propune să stimuleze interesul copiilor pentru tehnologie, programare și gândire logică. Participanții au avut de parcurs mai multe […]

Ziua Poliției Române, sărbătorită la Moldova Nouă, pe faleza Dunării!

Locuitorii din Moldova Nouă și din împrejurimi sunt invitați să participe la un eveniment special dedicat Zilei Poliției Române, organizat pe faleza Dunării, în data de 19 martie 2026, începând cu ora 10.00. Evenimentul promite o atmosferă plină de energie, demonstrații spectaculoase și ocazia rară de a descoperi îndeaproape activitatea polițiștilor. Participanții vor putea admira […]

Cluburi, baruri și trafic, sub lupa oamenilor legii!

Polițiștii și jandarmii cărășeni au desfășurat o acțiune cu efective mărite pe raza municipiului Reșița, având ca scop menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. În cadrul activităților au fost verificate săli dedicate jocurilor de noroc, cluburi, terase și baruri, precum și mijloace de transport în comun. De asemenea, au fost controlate autovehicule și […]

onWeb by SiGNO serv