La Caransebeș continuă lucrările la pista de biciclete

La Caransebeș, lucrările la pista de biciclete, începute în luna ianuarie, continuă în ritm alert! În această primăvară, caransebeșenii vor avea primul segment de pistă pe care se va putea circula cu bicicleta. „Ne dorim un oraș verde, în care transportul în comun și cu bicicleta să predomine și să fie preferabil în locul celui […]

Ziua Mondială a Justiţiei Sociale

La data de 20 februarie este marcată, anual, Ziua mondială a justiţiei sociale, la iniţiativa Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) din 26 noiembrie 2007. „ONU atrage atenţia că, în ultimii ani, tensiunile sociale şi problemele economice au fost exacerbate pe fondul pandemiei de COVID-19, dezastrelor naturale, disputelor geopolitice şi conflictelor armate. Cu toate […]

De 21 de ani, 112 este numărul unic pentru urgențe din România

În fiecare an, în februarie, marcăm Ziua Europeană a Numărului de Urgență 112, număr unic pentru statele membre ale Uniunii Europene la care sună cei care au nevoie de ajutorul agențiilor specializate de intervenție, respectiv Ambulanță, Pompieri, SMURD, Poliție și Jandarmerie. În România, același număr este apelat și pentru Salvamont. De 21 de ani, 112 […]

Pompierii s-au luptat cu focul la Văliug

Pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă si o terasă din lemn, în localitatea Văliug. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Reșița, cu trei autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD și SVSU Văliug. Misiunea a durat aproximativ două ore, pompierii reușind să împiedice propagarea focului […]

„Paracetamol Challenge”, provocarea de pe Tik Tok care bagă copiii în spital, a atras atenția Poliției Române

Polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin trag un semnal de alarmă cu privire la o nouă tendință periculoasă care circulă pe rețelele sociale. Aceasta implică ingerarea unor cantități mari de paracetamol, o practică extrem de riscantă care câștigă popularitate în rândul adolescenților din întreaga țară. Provocarea Paracetamol presupune înghițirea cât […]

VAMA și Alexandra Căpitănescu au lansat oficial piesa „Fluturi În Stomac”

VAMA și Alexandra Căpitănescu, câștigătoarea Vocea României 2023, au lansat oficial piesa „Fluturi În Stomac”. Compusă de VAMA și Alexandra Căpitănescu, pe versuri scrise de Tudor Chirilă, „Fluturi În Stomac” se dorește a fi „o baladă de dragoste pentru iubiri aproape pierdute”. Proaspăta melodie este emoționantă, pe alocuri sfâșietoare, iar vocile soliștilor se completează perfect. […]

September 5 (Atacul din 5 septembrie)

Regia Tim Fehlbaum Cu Peter Sarsgaard, John Magaro, Ben Chaplin, Leonie Benesch Gen film Istoric Thriller Durata 95 minute Premiera în România 21.02.2025 Premiera internațională 07.11.2024 În timpul Jocurilor Olimpice de la Munchen din 1972, o echipă americană de transmisiuni sportive se trezește implicată în acoperirea crizei ostaticilor care implică sportivi israelieni.

O nouă colectă mobilă de sânge are loc mâine, la Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș

Centrul de Transfuzii Sanguine Caraș-Severin organizează mâine, 20 februarie, o nouă colectă mobilă de sânge, la Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș. Totul pentru a crește stocul de sânge, atât de necesar pacienților din spitale. Menționăm că în fiecare zi, la nivel naţional este nevoie de minim 1.000 litri de sânge, iar o singura pungă […]

„Paracetamol Challenge” te trimite în spital, nu în topul trendului!

Polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin trag un semnal de alarmă cu privire la o nouă tendință periculoasă care circulă pe rețelele sociale. Aceasta implică ingerarea unor cantități mari de paracetamol, o practică extrem de riscantă care câștigă popularitate în rândul adolescenților din întreaga țară. Provocarea Paracetamol presupune înghițirea cât […]

La Caransebeș se reface carosabilul

După ce lucrările de introducere a rețelelor de apă și canalizare s-au încheiat, la Caransebeș au început lucrările de refacere a carosabilului pe străzile Baltă Sărata, Țarcului și Cernei. De asemenea, vor începe lucrările de asfaltare în cartierul Splaiul Sebeșului. Aici, au fost schimbate bordurile de către primărie, se va asfalta carosabilul și apoi vor […]

onWeb by SiGNO serv