Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș–Severin, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., au documentat activitatea infracțională a mai multor persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, instigare la trafic de minori, pornografie infantilă, viol săvârșit asupra unui minor, viol și agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor. Din actele de urmărire penală a reieșit […]
Etichetă: Caras Severin
Pompierii s-au luptat cu focul la Moldova Nouă și Târnova
Pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din Moldova Nouă. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Secției Moldova Nouă, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, care au stins flăcările în cel mai scurt timp, înainte ca acesta să se extindă și să producă […]
Săptămâna Mare. Ce semnificație au zilele Sfintelor Pătimiri
Credincioșii au intrat de luni, 14 aprilie, în Săptămâna Mare, până sâmbătă, 19 aprilie. Potrivit rânduielilor canonice, în aceste zile se ajunează (se ține post) din prima parte a zilei și până spre seară. Ce înseamnă Săptămâna Patimilor Săptămâna Patimilor Domnului se mai numește și Săptămâna Mare. Săptămâna Mare este ultima din postul Paștelui, […]
S-au refăcut marcajele care delimitează granițele Parcului Național Cheile Nerei–Beușnița
Zilele acestea, rangerii au refăcut marcajele care delimitează granițele Parcului Național Cheile Nerei–Beușnița, respectiv pătratul roșu cu chenar alb. Aceste marcaje nu indică trasee turistice, ci au rolul de a semnala unde încep spațiile cu un grad mai ridicat de protecție a naturii. Proiectul de revizuire a planului de management al Parcului Național Cheile Nerei-Beușnița […]
[VIDEO] Motociclist lovit de o mașină, pe Bulevardul Muncii din Reșița
Un motociclist a fost lovit de o mașină ieri, în jurul orei 17.00, pe Bulevardul Muncii din Reșița. Accidentul s-a produs din cauza șoferului mașinii care nu s-a asigurat în momentul efectuării unei manevre. În urma coliziunii, motociclistul a fost evaluat la fața locului și ulterior a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri […]
Aleea Felix din Reșița, fără apă la robinet
La solicitarea CALOR GRUP SRL pentru cuplarea noului racord la Școala Gimnazială nr.8 din Reșița, s-a oprit furnizarea apei potabile astăzi, până la ora 14.00. Sunt afectaţi consumatorii de pe aleea Felix. AQUACARAȘ SA face apel la constructorul CALOR GRUP SRL să se încadreze în intervalul orar solicitat, pentru ca disconfortul cetățenilor să fie diminuat. […]
Ziua internațională a purtării pijamalelor la locul de muncă
Astăzi este Ziua internațională a purtării pijamalelor la locul de muncă! Da, există o zi internațională a purtării pijamalelor la locul de muncă și se sărbătorește în fiecare an pe data de 16 aprilie. Această zi este o ocazie de a ne aminti că trebuie să ne relaxăm și să ne simțim confortabil în timpul […]
[VIDEO] 5 scafandri de la ISU Caraş-Severin au acționat la tragicul eveniment din Mehedinți
Un microbuz de transport marfă a căzut în Dunăre, ieri după-amiază, după ce s-a ciocnit cu un alt autovehicul, pe DN6, pe un viaduct, în judeţul Mehedinţi. De urgență, autoritățile au declanșat planul roșu de intervenție. La faţa locului, au fost trimise trei echipaje de stingere, un echipaj de descarcerare, un container MULTIRISC, o ambulanţă […]
Magazinele PPC Energie din judeţele Caraş–Severin, Timiş, Arad și Hunedoara vor fi închise cu prilejul Sărbătorilor Pascale
Magazinele PPC Energie din judeţele Caraş–Severin, Timiş, Arad și Hunedoara vor fi închise cu ocazia Sărbătorilor Pascale, în intervalul 18-21 aprilie 2025. Magazinele PPC Energie din judeţele Caraş–Severin, Timiş, Arad și Hunedoara vor fi închise în intervalul vineri, 18 aprilie – luni, 21 aprilie 2025, zile de sărbătoare legală. Serviciul de call-center va fi […]
[VIDEO] Încă un tramvai avariat la Reșița
Un nou accident rutier în care a fost implicat un tramvai a avut loc ieri, în Cartierul Govândari din Reșița, pe Bulevardul Republicii. Și de această dată, accidentul a fost cauzat de un șofer care a încercat să schimbe direcția de mers și care nu a acordat prioritate tramvaiului. Din fericire, în urma acestuia nu […]
