Săptămâna Luminată este prima săptămână care urmează după praznicul Sfintelor Paști și se termină în duminica următoare numită Duminica Tomii (a Sfântului Apostol Toma). Pentru creștinii ortodocși, Săptămâna Luminată este începutul unei perioade de sărbătoare, care se termină după cincizeci de zile de la Paști la Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile). Săptămâna luminată stă sub semnul […]
Etichetă: Caras Severin
La ceas de sărbătoare, alături de PNL
Echipa liberală din Caraș-Severin a răspuns invitației primarului Magdalena Ciurea și s-a alăturat cetățenilor comunei Ramna, la ceas de sărbătoare. Astfel, PNL rămâne afiliat principiilor ce țin de tradiție, credință, biserică și dragoste de oameni și țară!
S-a oprit apa la Oravița
În vederea remedierii unei avarii apărute pe str. Prieteniei din Oravița, s-a oprit furnizarea apei potabile astăzi, ăână la ora 15.00. Sunt afectați toți consumatorii de pe –str. Prieteniei și str. George Coșbuc. Lucrarea va fi executată în intervalul orar specificat de către personalul Aquacaraș. La reluarea serviciului de alimentare cu apă potabilă este posibil […]
Ziua mondială a libertății presei este marcată în fiecare an, pe 3 mai!
În fiecare an, pe data de 3 mai, este marcată, în întreaga lume, Ziua Mondială a Libertăţii Presei. Și asta pentru a celebra principiile fundamentale ale libertăţii presei, pentru a evalua starea libertăţii presei în întreaga lume şi pentru a aduce un omagiu jurnaliştilor care şi-au pierdut viaţa la datorie. Lumea are nevoie în continuare […]
Tren direct de la București către Istanbul, Varna, Sofia și retur, din 14 iunie
CFR Călători informează că, în perioada 14 iunie – 14 octombrie 2024, trenul internațional “România” va asigura zilnic legătura directă de la București către Istanbul /Halkali, Varna, Sofia și retur. Biletele spre/dinspre aceste destinații sunt deja puse în vânzare. Programul de circulație și tarife: Istanbul / Halkali Tren internațional “România” 461 (461/ 465/ 493/ 12504): București Nord […]
Se apropie momentul răsfăţului pentru români… masa tradițională de Paște
Ouă roșii, friptură și drob de miel, sărmăluțe, pască și cozonac, toate acestea își găsesc loc, în fiecare an, pe masa de Paște. Gospodinele gătesc de zor pentru a face o masă festivă, bogată. Sărbătorile pascale aduc în sufletele credincioşilor lumină, linişte sufletească şi armonie în familie. În fiecare an, de Paște, gospodinele fac eforturi […]
Programul IMM Plus intră în linie dreaptă
Programul IMM Plus intră oficial în linie dreaptă și astfel, 12,5 miliarde de lei urmează să fie alocați de Guvern pentru sprijinirea economiei românești. PNL rămâne un partener de încredere pentru mediul de afaceri, iar operaționalizarea schemei de ajutor de stat garantează acest fapt. Pe lista beneficiarilor se numără întreprinderile mici și mijlocii, companiile mari […]
Atenție la hoți în minivacanță
Perioada cu zile libere este preferata hoților și tâlharilor! Astfel, pentru a nu fi victime ale hoţilor din locuinţe, oamenii legii transmit mai multe recomandări, printre care închiderea şi asigurarea uşilor şi a geamurilor, inclusiv cele de la balcon, baie şi de la anexele casei. De asemenea, suntem sfătuiţi să apelăm la persoane de încredere, […]
Efectivele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin, pe teren de sărbători
Efectivele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin vor monitoriza permanent evoluţia dinamicii din teren, iar la nevoie, vor fi dispuse măsurile imediate de răspuns în sprijinul comunităţilor. Pe linie preventivă, pompierii derulează controale la unități turistice, obiective comerciale și lăcașuri de cult, în zonele unde se preconizează aflux mare de persoane. Pe timpul […]
Lucian Ștefan a obținut medalia de aur la Olimpiada Națională a Sportului Școlar la atletism -cros!
Trei atleţi caransebeşeni au participat și au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Școlar Caransebeș la cea mai recentă competiție. Este vorba de Faza națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la atletism- cros. Lucian Ştefan a obținut aurul, Marius Boboc, s-a clasat pe locul 7 şi Bianca Roşca, s-a clasat pe locul 9, la categoria […]
