Aproximativ 100 de familii nevoiașe din Caraș-Severin și Timiș au fost ajutate de Paști, de către voluntarii cu suflet mare ai Asociației Acasă în Banat. Asta în cadrul campaniei umanitare „Dar din Dar”. Anul acesta, voluntarii și-au îndreptat atenția asupra familiilor nevoiașe din Naidăș și Lescovița, care au primit pachete cu alimente și produse de […]
Etichetă: Caras Severin
Atenție! Circulație îngreunată pe DN6, după ce pe carosabil au apărut fisuri
Pe DN 6, în zona localității Plugova, la km 397, se circulă îngreunat, deoarece pe o porțiune de aproximativ 300 de metri sunt fisuri la partea carosabilă, creându-se o diferență de nivel care afectează circulația rutieră. Momentan se efectuează lucrări pentru remedierea provizorie a situației. În zonă a fost instalată semnalizare rutieră temporară, iar două […]
Comuna Zăvoi va fi monitorizată 24 de ore din 24
Comuna Zăvoi va fi monitorizată 24 de ore din 24. Asta după ce primarul comunei, Doru Cîrdei, a semnat contractul de finanțare cu Ministerul Dezvoltării pentru proiectul depus pe Programul Național de Redresare și Reziliență, valoarea contractului de finanțare fiind de 300.000 euro. Astfel, vor fi achiziționate camere de supraveghere video pentru toată comuna, dar […]
„Morile Banatului- patrimoniul mulinologic din județele Timiș și Caraș-Severin”
Asociația Acasă în Banat pregătește o nouă lucrare. De această dată este vorba despre o carte cu toate morile de apă din Banat, respectiv din județele Caraș-Severinși Timiș. Intitulată „Morile Banatului- patrimoniul mulinologic din județele Timiș și Caraș-Severin”, cartea va fi gata în vara acestui an, spune președintele Asociației și va conține cel puțin 400 […]
Ploi torențiale și în următoarele zile
Ploi torențiale și în următoarele zile. Meteorologii au prelungit avertizarea de vreme rea. O avertizare venită din partea Autorității Naționale de Meteorologie precizează că va continua să plouă aproape în toată țara. Și județul Caraș Severin este sub avertizare de ploi însemnate cantitativ. Conform meteorologilor :” Începând de luni, ora 12:00, şi până miercuri, ora […]
Cod galben de vânt puternic în Caraș-Severin
Urmează câteva ore de instabilitate atmosferică temporar accentuată și intensificări ale vântului, anunță Agenția Națională de meteorologie, care a emis o avertizare cod galben, valabilă până la ora 23.00 pentru mai multe zone ale țării. „În Banat, Crișana, Maramureș, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și nordul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică […]
Program special de sărbători la Compania Naţională Poşta Română
Programul Poștei Române este limitat cu prilejul sărbătorilor pascale. Reprezentanți ai Companiei Naţionale Poşta Română au transmis faptul că programul de lucru al subunităţilor poştale va fi modificat în perioada Sfintelor Sărbători Pascale. Astfel, începând de azi, 14 aprilie, s-au închis toate subunităţile poştale din mediul rural și urban. Acestea vor fi închise până pe […]
Program special cu prilejul sărbătorilor pascale la piețele din Reșița
Cu prilejul sărbătorilor pascale, programul piețelor din Reșița este limitat. Reprezentanți ai SC Piețe Reșița SRL au anunțat faptul că în următoarea perioadă, programul piețelor din municipiu va fi modificat, având în vedere sărbătorile pascale. Astfel Piața Reșița Sud și Piața Reșița Nord sunt închise duminică, 16 aprilie și luni 17 aprilie. Piața Volantă din […]
PNL face pași importanți pentru modernizarea Pieței Agroalimentare Reșița Nord
Secretarul de Stat în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Daniel Surdu, a avut o întâlnire de lucru cu Asociația Administratorilor de Piețe din România. ’’Evenimentul și-a propus să evidențieze rolul esențial al piețelor agroalimentare în societate. Pentru implementarea acestui deziderat dorim, în continuare, să ne unim forțele pentru a îmbunătății condițiile pentru desfacerea și […]
Au mai rămas câteva zile în care elevii și studenții pot aplica la programul de burse și premii ,,Henri Coandă”
Au mai rămas doar câteva zile în care elevii și studenții pot aplica la programul de burse și premii ,,Henri Coandă”, lansat de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării. Astfel, elevii și studenții din România care participă la competiții internaționale unde realizează soluții tehnice, pot primi burse, în valoare maximă de 100.000 de lei. Totodată, vor […]
