La Reșița se desfășoară lucrări de dezinsecție, de astăzi și până joi

La Reșița se vor desfășura lucrări de dezinsecție, începând de astăzi și până joi, 29 iulie, în intervalul orar 06.00-11.00. Acestea vor fi efectuate atât de la sol, cu utilaje de mare capacitate, cât și prin avio-tratament. ”Persoanele cu probleme respiratorii sau cardiace, precum și copiii sunt rugați să nu intre în raza directă de […]

5 dosare penale pentru operații ilegale făcute animalelor! Aceste fapte se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă!

Intervențiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal, fie că vorbim de tăierea cozii, cuparea urechilor, secţionarea corzilor vocale sau amputarea ghearelor, se pedepsesc. Conform datelor Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, în primele 6 luni ale acestui an, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au constatat 5 infracțiuni privind tăierea cozii și cuparea urechilor unor animale. Astfel, […]

Consumatorii din mai multe zone din Reșița rămân fără apă la robinet!

Având în vedere racordarea la magistrala principală a lucrărilor efectuate în zona Mociur din Reșița, consumatorii vor rămâne fără apă la robinet de mâine, 27 iulie până în 28 iulie. Apa se va opri în intervalul orar 22:00-05:00. Vor fi afectaţi consumatorii din zona Mociur, Lunca Pomostului (de la Universitate până în Triaj str. Ciprian […]

Arafat anunță măsuri pentru perioadele caniculare

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat un set de măsuri pentru perioadele caniculare pentru populaţie şi instituţii: – evitarea deplasărilor sau alternarea acestora cu repausul, în spaţii dotate cu aer condiţionat (magazine, spaţii publice); – evitarea spaţiilor aglomerate, a expunerii la soare şi a efortului fizic intens între orele 11,00-18,00; – asigurarea unei […]

O stradă din Moldova Nouă a rămas fără apă la robinet

În vederea remedierii unei avarii apărute spontan pe str. 1 Decembrie 1918 din Moldova Nouă, s-a oprit furnizarea apei potabile astăzi, până la ora 13.00. Vor fi afectaţi consumatorii de pe str. 1 Decembrie 1918 (parțial). Lucrarea va fi executată în intervalul orar specificat de către personalul Aquacaraș. Pentru orice problemă apărută ulterior, consumatorii pot […]

Guvernul va aloca 100 de milioane de lei pentru repararea Drumului Judeţean Comorâşte – Surducu Mare – Doclin

Guvernul va aloca 100 de milioane de lei, cu TVA, pentru cei aproximativ 17 km ce urmează a fi reparaţi pe Drumului Judeţean 572 Comorâşte – Surducu Mare – Doclin. Astfel, cel mai probabil, în luna septembrie, după ce va apare hotărârea de Guvern cu aprobarea finanţării, reabilitarea Drumului Județean va fi scoasă la licitaţie.

5 cadre didactice din Caransebeș au participat la un curs de formare în Italia

5 cadre didactice de la Grădinița cu Program Prelungit nr.4 Caransebeș au participat la cursul de formare “Intercultural Education” , furnizorul de formare fiind Pixel și s-a desfășurat în Florența (Italia). Proiectul ”Incluziune și diversitate la nivel European”, realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene, prin Agenția Națională pentru Programe în Domeniul Educației și Formării […]

O nouă explozie de cazuri COVID a înregistrat județul Caraș-Severin, după ce peste 140 de cărășeni s-au îmbolnăvit de vineri și până astăzi

Numărul cazurilor de COVID crește alarmant. Mai exact, județul Caraș-Severin a înregistrat în acest weekend, respectiv de vineri și până astăzi, nu mai puțin de 142 de îmbolnăviri, dintre care peste 20 de persoane reinfectate. În ceea ce privește internările, 24 de persoane se află acum internate la spitalul reșițean, iar o persoană se află […]

Consumatorii de pe o stradă din Reșița rămân fără apă la robinet!

În vederea eliminării unei avarii apărute spontan la Reșița, la coloana principală de pe strada Cloșca, se va opri apa astăzi în intervalul orar 09:40-12:00. Vor fi afectaţi consumatorii de pe str. Cloșca. Lucrarea va fi executată în intervalul orar specificat de către personalul SC Aquacaraș SA. Pentru orice problemă apărută după reluarea furnizării apei […]

Aproape 90 de camere video a montat Primăria Bocşa în zonele populate din localitate

Aproape 90 de camere video a montat Primăria Bocşa în zonele populate din localitate. Este vorba despre un sistem integrat, care acum se află în perioada de testare, în care vor fi conectate camerele, cu toate monitoarele într-un singur loc, pentru a putea fi urmărite zi şi noapte de către poliţiştii locali. Acestea au fost achiziţionate din bugetul […]

onWeb by SiGNO serv