Dunca vrea președinte, dar cu majoritate PNL!

Este oficial, Romeo Dunca a fost votat candiadat al PNL pentru un nou mandat de președinte al Consiliului Județean Caraș Severin. Într-un comunicat de presă al PNL Caraș Severin se precizează: „Biroul Politic Județean al Filialei PNL Caraș-Severin, întrunit în ședință vineri, 10 noiembrie 2023, a decis cu unanimitate de voturi ca să propună Biroului […]

Comuna Berzovia se modernizează!

În prezența ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, primarul comunei Berzovia a semnat contractul de finanțare pentru modernizarea Drumului Comunal 105, contract cu o valoare de peste 4,2 milioane de lei. De asemenea, proiectul presupune și modernizarea centrului comunal, prin amenajare de trotuare și prin crearea de aproape 50 de locuri de parcare. „Suntem dedicați […]

„Datoria noastră este să nu-i uităm niciodată pe eroii Armatei României care au căzut pe frontul de vest”

Liderul liberalilor din Caraș-Severin, senatorul Ion Marcel Vela, împreună cu Nicolae Ciucă, președintele Senatului și al PNL, se află în aceste zile în Cehia. Acolo, delegația României a depus o coroană de flori în cinstea militarilor români care și-au dat viața pentru eliberarea Cehoslovaciei în ultima parte a celui de-Al Doilea Război Mondial. „Datoria noastră […]

„Războaiele aduc haos, răpesc vieți, distrug familii și omoară idealul unui mâine fericit”

Președintele PNL Caraș-Severin, senatorul Ion Marcel Vela, a transmis un mesaj umanitar în aceste momente când un nou focar de război s-a dezlănțuit în lume. „Un război produce un ecou imens și cutremură întreaga scenă globală. Un război nu face altceva decât să transforme ziua de mâine într-o întrebare continuă, influențând radical percepția despre siguranță […]

3 autoturisme ECO, electrice sau hibrid, pentru Ciclova Română

Primarii liberali din Caraș-Severin sunt vectori ai modernizării la standarde europene! Un astfel de primar este și cel de la Ciclova Română, Cătălin Golu, care a reușit să atragă pentru UAT-ul din Valea Carașului și 3 autoturisme ECO, electrice sau hibrid, la alegere. „Fondul de Mediu a oferit agenților publici posibilitatea să-și depună un dosar […]

„Extindere canalizare menajeră în localitățile Măru, Măgura și Voislova din comuna Zăvoi”

Primarul comunei Zăvoi, Doru Cîrdei, a semnat la București, sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, un nou proiect pentru modernizarea comunei. Proiectul, de aproape 24 de milioane de lei, prevede finantarea obiectivului de investiții denumit ’’Extindere canalizare menajeră în localitățile Măru, Măgura și Voislova din comuna Zăvoi”. Investițiile se vor derula prin Programul Național […]

Primarul liberal al comunei Fârliug performează în slujba cetățenilor!

Pentru a ridica nivelul de trai al comunei Fârliug la standarde europene, primarul liberal a reușit un nou pas pentru îndeplinirea acestui deziderat. Mai exact, 22 de milioane de lei au intrat în posesia comunei prin PNNR pentru extinderea rețelei cu apă în localitățile Fârliug, Derzești și Scăiuș, dar și pentru rețeaua de canalizare cu […]

Școlile din Zervești, Borlova și Turnu Ruieni, dotate cu echipamente IT și mobilier școlar nou

Primarul din Turnu Ruieni a accesat fonduri europene nerambursabile prin PNRR pentru dotarea unităților de învățământ cu echipamente IT și mobilier școlar nou. „Este un proiect important pentru școlile din comună, căci vom putea veni cu noi investiții. Contractul de finanțare s-a semnat, iar acum ne aflăm în procedură de achiziție a echipamentelor IT. Vor […]

PNL vrea înființarea unui Registru al Traficanților de Droguri!

STOP TRAFICULUI DE DROGURI ! ! ! 🔷Înființarea unui Registru al Traficanților de Droguri (pe modelul Registrului Agresorilor Sexuali), este un Proiect de Lege al Grupului Partidului Național Liberal din Senatul României, inițiat împreună cu Ministrul Justiției Alina Gorghiu. ⭕️ Legea va fi utilă în combaterea traficului de droguri, din următoarele motive: ✅Registrul reprezintă un […]

onWeb by SiGNO serv