Gimnaștii reșițeni, de 13 ori pe podiumul Naționalelor de juniori

13 medalii au cucerit gimnaștii reșițeni la Campionatele Naționale de juniori desfășurat în weekend în municipiul de pe Bârzava. Vedeta gazdelor a fost de această dată Robert Aioanei, care a urcat de cinci ori pe podiumul de premiere. Timp de două zile, speranțele gimnasticii artistice masculine din România au făcut spectacol în Polivalenta reșițeană, sub […]

Reșița redevine capitala gimnasticii juvenile din România! Naționalele Individuale ale juniorilor se vor desfășura timp de trei zile la Polivalentă

În prag de noiembrie, municipiul Reșița redevine capitala gimnasticii juvenile masculine din România. În Polivalenta reșițeană se vor desfășura timp de trei zile întrecerile Campionatului Național Individual și pe Aparate al juniorilor – eveniment organizat de Federația Română de Gimnastică, în parteneriat cu Primăria reșițeană, Consiliul Județean Caraș-Severin, Clubul Sportiv Școlar și Clubul Sportiv Municipal […]

Căldura nu-i mai sufocă pe cei mai buni gimnaști juniori ai țării. Sala de la Reșița, dotată cu climă și sistem de ventilație

Pentru ca tinerii gimnaști din centrul național de juniori să se poată pregăti la temperaturi decente și în plină vară, gazdele de la CSS Reșița au efectuat în ultima perioadă o serie de lucrări la sala de gimnastică. Instalațiile de climă și un sistem de ventilație performant vor asigura o temperatură relativ constantă în interior, […]

Reșița are gimnaști de aur!

Elita gimnasticii juvenile din România și-a dat întâlnire zilele trecute în orașul Lugoj, la Campionatele Naționale rezervate echipelor de juniori III, nivelurile I și II. Pentru sportivii reșițeni de la nivelul II, a fost un bun prilej de a demonstra că sunt în continuare cei mai buni din țară. „CSS Reșița a participat cu două […]

Webmaster SiGNO serv


Scroll Up